Costache Negri, scriitor, om politic și patriot român

Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iași, Principatul Moldovei – d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) a fost un scriitor, om politic și fervent patriot român, una dintre figurile marcante ale mișcării unioniste de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Costache_Negri#/media/Fi%C8%99ier:Costache_Negri_(1).jpg

Fiul unui boier înstărit, Negri și-a început educația în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, unchi prin alianță. Ulterior, a studiat la Chișinău și Odessa, iar în 1834 a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. Revenit în Moldova în 1841, devenea, un an mai târziu, Venerabilul unei loji masonice din Bârlad.

În timpul Revoluției de la 1848, se afla la Paris, unde s-a oferit voluntar în Garda Revoluționară și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. Deși i s-a interzis întoarcerea în Moldova, a ajuns la Brașov alături de alți exilați moldoveni, contribuind la redactarea Declarației de Principii din mai 1848 și la proclamația pentru detronarea domnitorului Mihail Sturdza. A continuat activitatea revoluționară în Bucovina, coordonând propaganda Comitetului Moldovenesc din exil, cu sprijinul lui Alexandru Ioan Cuza.

După înfrângerea revoluției și agravarea situației politice, Negri a fost nevoit să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. În 1849, revine în Moldova, unde Grigore Alexandru Ghica îl numește în mai multe funcții administrative. Din 1851, cariera sa politică capătă amploare, fiind numit pârcălab de Covurlui. A devenit un actor important în diplomația românească, fiind considerat unul dintre cei mai valoroși diplomați români ai epocii.

În 1855, este trimis de domnitorul Ghica la Constantinopol și Viena pentru a susține cauza unirii Principatelor. Un an mai târziu, face parte din Comitetul Unirii de la Iași, iar în 1857 este ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, în contextul creat de Congresul de Pace de la Paris.

Negri a avut un rol activ în procesul care a dus la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859 și la unirea definitivă a Principatelor în 1861. Deși a fost propus pentru tron, a refuzat constant. În 1859, a fost trimis din nou la Constantinopol pentru a obține recunoașterea unirii. A rămas un sprijin de nădejde al domnitorului Cuza și al reformelor acestuia, contribuind decisiv la consolidarea noului stat.

După detronarea lui Cuza, Negri, dezamăgit de complotul politic, s-a retras din viața publică și s-a stabilit la Târgu Ocna, dedicându-se pasiunilor sale: numismatica, colecționarea de tablouri și corespondența cu prietenii săi apropiați – Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu.

A murit pe 28 septembrie 1876 și a fost înmormântat la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna. Eminescu îl descria ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor”, întruchipând „patriotismul cel mai curat și caracterul cel mai dezinteresat”.

Costache Negri nu a fost un scriitor prolific. A publicat sporadic articole și texte, iar contribuția sa literară constă în câteva scrieri în proză – în special amintiri de călătorie –, câteva zeci de poezii și un important corpus epistolar, cu valoare istorică mai degrabă decât literară. Printre scrierile notabile se numără Sările venețiene (1839) și celebrul toast rostit la Paris, în 27 decembrie 1848:

„În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!”

Textele sale au fost reunite și publicate de Emil Gârleanu, la Editura Minerva, în 1909.

Pe casa din Galați unde a locuit se află o placă memorială care îl omagiază ca militant pentru Unire și Revoluția de la 1848. În comuna care îi poartă numele, Costache Negri (județul Galați), a fost deschisă, în 2 iunie 1968, Casa Memorială Costache Negri, aflată chiar în locuința sa. În fața acesteia, la 19 mai 1973, a fost dezvelit un bust al lui Negri, realizat de sculptorul Boris Leonovici.