Current track

Title

Artist


Costa Popovici (CSM Bacău) rămâne NUMĂRUL 1 MONDIAL (Foto/Video)

#Postat de on iunie 18, 2023

Constantin Popovici, sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Bacău, a reușit o nouă performanță incredibilă, după ce a câștigat și cea de-a doua etapă a concursului Red Bull Cliff Diving World Series, desfășurată la Paris. Costa câștigase și prima etapă a seriei, cea de la Boston-SUA.

“Este o performanță uimitoare, privind un astfel de concurs în ansamblul său. Competitorii sunt excelent pregătiți, au evoluții uimitoare și ai impresia de fiecare dată că următorul concurent nu are cum să fie mai bun. Iar până la Costa al nostru au fost alți 11, evoluțiile lor bune transformnându-se într-o presiune psihologică enormă asupra celui care efectua ultima săritură din concurs – Costa al nostru, cel care se aflase pe locul 1 după primele trei serii de sărituri. Dar Popovici a avut nervi de oțel și a izbutit o săritură perfectă, amplificată la punctaj de gradul foarte mare de dificultate – 6!

 

Vorbim despre o performanță uriașă, dată fiind dificultatea maximă a acestei discipline. La impactul cu apa, sărind de la 27 m, viteza unui sportiv ajunge la aproape 100 km/h. În doar două secunde, săritorul trebuie să execute mult salturi și răsuciri și trebuie  să se redreseze și pentru o intrare perfectă în apă. Altfel… Riscul este enorm, fără egal. Poate, cine știe?, Formula 1 să presupună un curaj comparabil, cât de cât.

Să trăim clipa și să ne bucurăm!Felicitări, Costa Popovici!

Felicitări antrenorului Adrian Gavriliu! Hai România!”-este mesajul transmis de CSM Bacău.

La Paris, pe locul al doilea s-a clasat un sportiv din Ucraina, iar pe III, unul din Rusia. Cătălin Preda, celălalt reprezentant al României, s-a clasat pe locul șase. În clasamentul cumulat, după două etape, Popovici conduce detașat. Cătălin Preda este pe locul VIII.

În continuare, de săptămâna viitoare, sportivul nostru va participa la Jocurile Europene de la Cracovia, criteriu de calificare la JO de la Paris, la probleme de sărituri olimpice „normale”, adică platformă 10 m și trambulină 3 m.

Etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series este programată pe 3 iulie, în Italia.

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *