Coriolan Drăgulescu, chimist și academician român

Coriolan Drăgulescu (n. 4 aprilie 1907, Vărădia, Caraș-Severin – d. 1 iunie 1977, București) a fost un renumit chimist și academician român, membru titular al Academiei Române (1963).
Drăgulescu provine dintr-o familie modestă, cu tatăl său, Ștefan Drăgulescu, fiind învățător, iar mama sa, Elena, casnică. A urmat primele clase la școala confesională ortodoxă din satul natal și apoi, între 1917 și 1921, gimnaziul maghiar din Oravița. A continuat studiile la Liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, unde a susținut bacalaureatul în 1925. A urmat cursurile Facultății de Științe a Universității din Cluj, secția chimie, unde a obținut licența în 1930. În 1936, a obținut titlul de doctor cu teza „Contribuții la teoria fluorescenței substanțelor organice”, sub îndrumarea profesorului Dan Rădulescu.
După terminarea studiilor, Drăgulescu a început să lucreze ca asistent la Catedra de Fizică din cadrul Universității din Cluj. Ulterior, a fost transferat la Catedra de Chimie Anorganică și Analitică, unde a devenit asistent titular în 1934. În această perioadă a colaborat la publicarea unor lucrări științifice semnificative. În acești ani, a fost un susținător activ al ideilor de stânga și un critic al fascismului și revizionismului, publicând lucrări precum „Pacea este în pericol” (1936).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Coriolan_Drăgulescu#/media/Fișier:Coriolan_Drăgulescu_2.jpg

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a refugierii Universității din Cluj la Timișoara, Drăgulescu a continuat să contribuie la dezvoltarea educației, iar în 1942 a devenit șef de lucrări. A jucat un rol important în înființarea Facultății de Chimie Industrială la Institutul Politehnic din Timișoara (1948), devenind decanul acestei facultăți. De asemenea, a fost numit profesor la disciplina Chimie agricolă la Facultatea de Agronomie din Timișoara în 1945.
Pe lângă activitatea sa științifică, Drăgulescu a fost implicat în viața politică, fiind primar al Timișoarei între noiembrie 1944 și aprilie 1945, unde s-a concentrat pe gestionarea efectelor războiului asupra orașului. A fost, de asemenea, un susținător al înființării unui centru de cercetare în domeniul chimiei la Timișoara, iar în 1951 a fondat Baza de Cercetări Științifice din oraș.
Drăgulescu a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1956 și membru titular în 1963. În 1974, a fost ales președinte al Secției de Chimie a Academiei. A fost decorat cu Ordinul Muncii și a primit titlul de Om de știință emerit în 1970. A fost, de asemenea, membru al mai multor organizații internaționale de chimie, inclusiv Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC).
Cercetările sale s-au concentrat pe chimia anorganică și analitică, tehnologiile chimice și valorificarea resurselor minerale. A contribuit la studii importante în domeniul metalelor rare și dispersate, cum ar fi bismutul, galiul și uraniul. Drăgulescu a publicat 230 de lucrări științifice și a participat la numeroase conferințe internaționale.
Drăgulescu a fost un promotor al educației, predând cursuri de chimie anorganică și analitică la Timișoara și București. La finalul carierei, era conducătorul unui număr mare de doctoranzi. În memoria sa, Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu” din Timișoara îi poartă numele.
A fost decorat cu Medalia Muncii în 1953 și cu Ordinul Meritul Științific în 1966. De asemenea, a fost distins cu titlul de Om de știință emerit în 1970 și a fost ales membru de onoare al Societății de Chimie Industrială din Paris în 1970.

Coriolan Drăgulescu a lăsat o operă durabilă în domeniul chimiei, atât prin cercetările sale fundamentale, cât și prin contribuțiile sale educaționale și administrative.