Copil de 2 ani, inconștient, după ce a căzut o poartă peste el (Video)
#Postat de Jurnal Fm on mai 16, 2023
Un copil de doi ani a fost găsit inconștient după ce o poartă s–a prăbușit peste el în localitatea Apața. La fața locului s–a prezentat un echipaj SMURD, împreună cu elicopterul SMURD.
Pacientul a fost transportat cu elicopterul la Brașov și preluat de echipajul SMURD C1, în vederea transportului către Spitalul de Copii din Brașov.
Marți, 16 mai 2023, în jurul orei 12.30, în localitatea Apața, din județul Brașov, s-a produs un incident, în care un copil în vârstă de 2 și jumătate a avut nevoie de sprijin medical.
Copilul, care se afla inițial cu mama sa, a rămas pentru câteva momente nesupravegheat, context în care, în împrejurări ce urmează a fi cercetate de către polițiști, s-ar fi accidentat la o poartă din lemn.
Băiețelul, care a fost identificat conștient și fără leziuni corporale vizibile, a fost transportat inițial la unitatea medicală din localitate, iar de acolo a fost preluat de un alt echipaj medical pentru investigații suplimentare.
„Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, activități aflate sub coordonarea procurorului de caz, care va dispune soluție legală la finalizarea acestora”, informează IPJ Brașov.