Controale masive ale polițiștilor în tot județul!
#Postat de Florin Craciun on octombrie 31, 2020
Polițiștii din tot județul au intensificat acțiunile de control în zonele aglomerate, pieţe, societăţi comerciale.
Astfel, în perioada 28-29 octombrie au fost legitimate peste 2.500 de persoane şi au fost controlate peste 500 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Totodată, poliţiştii de la rutieră au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport public în comun, fiind oprite pentru control 263 de astfel de autovehicule.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 215 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.500 lei.
Polițiștii băcăuani reamintesc faptul că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856 din 2020, în această perioadă nu este permisă organizarea evenimentelor private.