Current track

Title

Artist


Controale ITM Bacău pentru depistarea cazurilor de muncă „la negru” în construcții (Foto)

#Postat de on octombrie 12, 2022

În perioada 05 – 07 octombrie 2022, în care a avut loc campania națională de identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, inspectorii ITM Bacău au verificat 31 societăți comerciale din domeniul vizat la care își desfășurau activitate 875 de salariați.

Principalul obiectiv al verificărilor a fost depistarea cazurilor de muncă nedeclarată dar s-a verificat și respectarea celorlalte prevederi ale legislației muncii:

-Transmiterea informațiilor referitoare la contractul individual de muncă în programul REVISAL

-Respectarea normelor legale referitoare la munca suplimentară

-Respectarea normelor legale referitoare la repausul săptămânal

-Respectarea normelor legale referitoare la contractul de muncă cu timp parțial

În data de 07.10.2022, la acțiunile de control a participat o delegație a Inspecției Muncii București, condusă de inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu. Inspectorul general de stat a participat activ la un control amplu desfășurat pe un șantier din municipiul Bacău, la care lucrau douăsprezece firme de construcții, șantier unde au fost verificate principalele prevederi ale legislației muncii.

La cele 31 de societăți comerciale, verificate pe perioada campaniei, s-au constatat următoarele nereguli:

-2 societăți au fost sancționate cu 60.000 lei pentru 2 persoane găsite la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă și o persoană a cărui contract individual de muncă nu a fost trandmis în REVISAL înaintea începerii activității.

-1 societate a fost sancționată cu amendă de 5000 lei pentru împiedicarea efectuării controlului.

-1 societate sancționată cu amendă de 3000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.

Acțiunile de verificare privind combaterea cazurilor de muncă nedeclarată vor continuă și în perioada următoare, fiind parte a Programului cadru de acțiuni pentru anul 2022 , aprobat de Inspecția Muncii, precizează ITM Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *