Constantin C. Popovici a fost un matematician în domeniul ecuațiilor funcționale, ecuațiilor integrale și sistemelor de ecuații diferențiale
#Postat de Carmen Vintu on martie 12, 2026
Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași – d. 26 noiembrie 1956, București) a fost un matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române.
Constantin C. Popovici a fost profesor universitar la Iași și București, a contribuit la înființarea Observatorului de la Iași (1913), pe care l-a condus. Ulterior a fost director al Observatorului astronomic din București.

Constantin C. Popovici
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/
Opera științifică
A scris lucrări matematice în domeniul ecuațiilor funcționale, ecuațiilor integrale și sistemelor de ecuații diferențiale. A efectuat studii privind distribuția pulberii cosmice în jurul unei stele, formarea cozilor de comete, vârsta sistemului solar, presiunea luminii în mecanica cerească.
Din punct de vedere ştiinţific, bogata şi variata sa activitate a vizat domeniul analizei matematice şi al astronomiei. A publicat peste o sută de articole ştiinţifice care au fost citate şi continuate apoi de numeroşi cercetători din ţară şi din străinătate. A lăsat studii importante privind ecuaţiile diferenţiale, ecuaţiile integrale şi ecuaţiile integro-diferenţiale; a adus contribuţii la teoria analitică a ecuaţiilor funcţionale, punând în evidenţă unele clase de soluţii care azi îi poartă numele; a obţinut rezultate în domeniul stabilităţii geometrice şi cinematice a traiectoriilor; a studiat influenţa presiunii luminii asupra mişcării corpurilor cereşti, distribuţiei pulberii cosmice în jurul stelelor şi formării cozilor cometelor etc.
A fost membru al Societăţii Române de Ştiinţă, al Societăţii Franceze de Matematică şi al Societăţii Italiene de Matematică din Palermo. În 1948, graţie bogatei sale activităţi pe tărâm ştiinţific şi cultural, i se conferă titlul de membru titular onorific al Academiei Române, repus în drepturi în 1990. A trecut în nefiinţă la 26 noiembrie 1956 la Bucureşti lăsând pentru posteritate o bogată creaţie ştiinţifică.
Jurnal FM 