Conferința regională IPA „Acasă în Bucovina”, 06-08 august 2021
#Postat de Carmen Vintu on august 8, 2021
În perioada 6 – 8 august 2021 are loc sub coordonarea Asociaței Internaționale a Polițiștilor, Conferința Regională pe zona Moldovei. Cu această ocazie prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu alături de subprefectul județului Suceava, Daniel Prorociuc au participat la activitățile de deschidere a Conferinței Regionale.
Amploarea și varietatea motivelor de cooperare inter- instituționale în domeniul polițienesc sunt considerabile. Asociația Internațională a Polițiștilor, printre alte activități dorește și facilitarea contactelor directe dintre polițiștii suceveni și celelalte instituții cu atribuțiuni în combaterea criminalității. IPA consideră ca este o modalitate eficienta de apropiere și sprijin reciproc în eforturile comune de a preveni și combate fenomenul infracțional.
Este si argunentul pentru care conducerile Regiunilor 1, 2, 3 și 4 Suceava insită pe participarea membrilor IPA la acțiunile locale și pe organizarea de simpozioane, colocvii și dezbateri pe probleme specifice. Schimbul reciproc de date, informații și experiențe contribuie semnificativ la dezvoltarea relațiilor multilaterale și la perfecționarea metodelor de luptă împotriva criminalității.