Current track

Title

Artist


Reținut de polițiști pentru conducere cu alcoolemie de 2,78 g/l alcool în sânge și fără permis

#Postat de on ianuarie 24, 2024

Bărbat de 57 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu alcoolemie de 2,78 g/l alcool în sânge și fără permis – polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră 2 Ipotești au reținut un bărbat de 57 de ani, din comuna Udești, pentru conducerea sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 20 ianuarie 2024, în jurul orelor 19:10, bărbatul a condus un autoturism pe drumul comunal neclasificat din localitatea Udești. Din cauza stării de ebrietate, acesta a accelerat exagerat motorul autoturismului, ceea ce a condus la autoaprinderea acestuia și la izbucnirea unui incendiu.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/firemen-spraying-on-flaming-vehicle-47863/

În urma testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a înregistrat o alcoolemie de 2,78 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au arătat că acesta deține permis de conducere, însă cu mențiunea anulat.

În baza probatoriului administrat, prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 23 ianuarie 2024, s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 24 ianuarie 2024, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: I.P.J. Suceava/24 ianuarie 2024

1


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *