Concert inedit, în Piața Tricolorului
#Postat de Carmen Vintu on iunie 18, 2019
– artiști din diaspora performează pentru băcăuani
Bine ar fi să nu vă faceți planuri de weekend sau, cel puțin, să nu plecați prea departe de casă. Asta pentru că, vineri, 21 iunie, veți avea ocazia să-i ascultați pe faimoșii membri care compun echipa Soli Deo Gloria – Brass Band într-un concert gratuit.
Evenimentul muzical este programat să înceapă de la ora 19.00, în Piața Tricolorului din fața Prefecturii, fiind asigurat de Asociația Valoare Plus, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Bacău. De reținut că Soli Deo Gloria – Brass Band este compus din aproximativ 100 de persoane, toți români, membri ai diasporei din SUA și Canada.
Aceștia studiază în afara României, la școli celebre de muzică, și, periodic, fac un tur al României pentru a încânta publicul român. „Soli Deo Gloria Brass Band este un grup muzical creat în 2006 în Chicago. Trupa este alcătuită din membri din Statele Unite ale Americii și Canada care împărtășesc aceleași valori și care, în primul rând, își găsesc rădăcinile și identitatea în România. Ne dorim, prin prezentul concert, să încurajăm societatea să își amintească și să respecte valorile creștine care reprezintă temelia civilizației europene”, au dezvăluit organizatorii.
Florentin Radu
Jurnal FM 