Concentratoare de oxigen, donate Spitalului Municipal Rădăuți
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 10, 2020
Spitalul Municipal Rădăuți a primit patru concetratoare de oxigen, aparate necesare în această perioadă, când numărul pacienților diagnosticați pozitiv cu Covid 19 este în continuă creștere. Aparatele medicale au fost donate de Asociația „Rădăuțiul Civic”, fiind achiziționate cu banii donați de cetăţenii municipiului. Donaţia are o valoare de aproape 14.000 de lei. Cele patru concentratoare se adaugă celor 14 deja donate de „Rădăuțiul civic” Spitalului Municipal Rădăuți.
„Din ultimele resurse ale Fondului de Urgență realizat din donațiile comunității locale și nu numai, la inițiativa Asociației Rădăuțiul Civic, am predat personalului medical din cadrul secției Pneumologie a Spitalului Vechi încă 4 concentratoare de oxigen marca Philips, în valoare de 13.996 lei. Aceste 4 concentratoare se adaugă celor 14 deja donate către Spitalul Municipal Rădăuți. Situația critică din cadrul spitalului din Rădăuți – datorată numărului mare de pacienți internați în urma infectării cu Covid-19, dar și a lipsei de concentratoare de oxigen care au un rol esențial în ajutarea celor afectați de acest virus – ne-a fost semnalată de către conducerea spitalului. Cadrele medicale ne-au mulțumit și ne-au transmis că aceste concentratoare au apărut când este nevoia mai mare, secția în cadrul căreia se tratează persoanele infectate cu virusul SARS-COV-2 fiind suprasolicitată”, au transmis reprezentanții organizației „Rădăuțiul civic”.

Jurnal FM 