Current track

Title

Artist


Comunicat de Presă al I.S.U. ,,Bucovina” Suceava

#Postat de on iunie 4, 2019

COMUNICAT DE PRESĂ FENOMENE METEO PERICULOASE
În urma numeroaselor avertizări de fenomene meteo periculoase, din ultima perioadă,
la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a
activat pe timpul valabilității acestora Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a
Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari, prefecturii, poliţiei, jandarmeriei şi ai
S.G.A. (Sistemul de Gospodărire a Apelor).
De asemenea, prin Dispeceratul comun ISU-SAJ s-au informat imediat toate primăriile de pe raza judeţului, cu privire la atenţionările emise. În paralel, s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de salvatori din judeţ, iar dacă va fi cazul, se va crește și capacitatea operațională, pentru asigurarea misiunilor specifice.
Zonele critice din jude vor fi în permanent monitorizate de către comisii mixte constituite din pompieri militari, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale și lucrători S.G.A.
Vă vom ține la curent cu dinamica activităților din următoarea perioadă.
Transmite Purtătorul de Cuvânt al I.S.U. Bucovina Suceava, slt. Alin Găleată
Vă mulțumim!

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *