Current track

Title

Artist


Comercianții, amendați cu peste 300.000 de lei

#Postat de on aprilie 24, 2019

În doar două luni, comisarii Protecției Consumatorilor Bacău au făcut peste 400 de controale la agenții economici din județ.

Verificările s-au lăsat cu aproape 90 de amenzi contravenționale, totalizând 300.500 de lei, la care s-au adăugat și 187 de avertismente. Verificările au avut la bază acţiunile tematice de control, inclusiv petițiile sosite pe adresa instituției în cele două luni analizate. Nu mai puțin de 231 de băcăuani s-au arătat nemulțumiți de serviciile sau produsele achiziționate.

Minciuna și furtul de la raft, aspru sancționate

Au fost sancționate atât deficiențele constate la etichetarea produselor, a celor privind promoţiile, dar mai ales cazurile în care la vânzare erau scoase produse învechite etc.

„De exemplu, s-a descoperit existenţa pe ambalaj a informaţiei «produs preprăjit în ulei de măsline», iar în lista ingredientelor era înscris «ulei de floarea soarelui». Am mai descoperit, în altă situație, că se vindeau sandwici-uri cu brânză Edammer, iar pe eticheta de la raft era menționat caşcaval şi şuncă Parma”, au arătat reprezentanții Protecției Consumatorilor.

Comisarii băcăuani au mai amendat și folosirea sintagmei „produs tradiţional” fără a se deţine atestat privind produsul tradiţional. „În domeniul comercializării produselor cosmetice, am descoperit multe produse cu data de minimă durabilitate depăşită. Totodată, am fost nevoiți să sancționăm lipsa informării privind perioada de desfăşurare a promoţiilor și lipsa informării privind perioada de desfăşurare a vânzărilor cu preţ redus”, ne-a transmis Protecția Consumatorilor Bacău.

Pentru comercianți, și fructele stricate au preț

Probleme mari au fost depistate și la comercianții de fructe şi legume așa-zis proaspete. Astfel, nu puține au fost situațiile în care au fost găsite la raft produse depreciate. În plus, fie gramajul era mai mic decât cel declarat, la legumele preambalate, fie de pe etichete lipseau detalii privind ţara de origine a produselor.

 

 

Carne expirată, în galantare

Controalele i-au vizat și pe patronii din alimentaţia publică. Și aici, din păcate, au fost găsite deficiențe grave care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Trist este că au fost descoperite cantități însemnate de carne şi preparate din carne expirate, dar și lipsa atenționării de pe etichete a informării privind substanţele care cauzează alergii şi intoleranţe. Grav este că aceste lucruri au fost depistate chiar și la unități care funcționau în proximitatea unităţilor şcolare.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *