Comănești: Trei răniți într-un accident cu o căruță nesemnalizată, lovită în plin (Foto)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 25, 2021
Trei tineri au fost răniți și au ajuns la spital după ce căruța în care se aflau a fost lovită în plin de un autoturism.

Accidentul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 18, pe DN 12 A, pe strada Minerului din Comănești, unde un autoturism ce se deplasa pe direcția Comănești-Miercurea Ciuc, condus de un tânăr de 32 de ani, a lovit în plin o căruță nesemnalizată care circula în aceeași direcție.

În urma impactului, cei trei bărbați din atelaj, de 21, 22 și 32 de ani, au suferit multiple traumatisme și au fost transportați la spital.
Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Jurnal FM 