Coliziune între două autovehicule la Brașov, vineri, 18 martie 2022. O tânără, în vârstă de 19 ani a fost transportată la spital
#Postat de Carmen Vintu on martie 19, 2022
La data de vineri, 18 martie 2022, în jurul orei 21.50, la intersecția străzilor Hărmanului – Al. Vlahuță – Gării din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, coliziune între două autovehicule.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv o tânără, în vârstă de 19 ani, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea celor două conducătoare auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Sursa: I.P.J. Brașov
Jurnal FM 