Coliziune între două autovehicule, în comuna Arbore. Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 19, 2021
Un şofer de 21 de ani, din comuna Iaslovăț, este cercetat penal, după ce a provocat un accident rutier şi a plecat de faţa locului. Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de 18 spre 19 aprilie, în jurul orei 2:00, pe drumul județean care traversează localitatea Arbore.
Din primele cercetări a reieşit şoferul de 21 de ani venea dinspre Cajvana, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 22 de ani, din Ilișești. Primul echipaj ajuns la fața locului l-a găsit doar pe șoferul autoutilitarei, care acuza leziuni, fiind transportat la Spitalul municipal Rădăuți. Celălalt șofer nu era la fața locului.
Polițiștii de la Compartimentul Rutier Rădăuți au aflat însă în scurt timp despre cine este vorba. Tânărul din Iaslovăț a fost căutat, însă nu a fost găsit la domiciliu. Șoferul ajuns la spital a fost diagnosticat cu o contuzie de cot și de genunchi, fără probleme deosebite.
Polițiștii i-au amendat pe ambii șoferi, pentru deplasare nejustificată pe timp de noapte. A fost deschis şi un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Jurnal FM 