S-a întâmplat la 7 ianuarie 1895
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 7, 2022
S-a întâmplat în 7 ianuarie 1895: S-a născut pianista elveţiană de origine română Clara Haskil. Născută la Bucureşti în 7 ianuarie 1895, Clara Haskil provine dintr-o familie de evrei. Primii paşi în muzică îi face sub îndrumarea mamei, iar la 5 ani cântă în faţa Reginei Elisabeta a României, care-i pune la dispoziţie o bursă de studii. La doar 6 ani, urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, apoi la 7 ani face progrese cu profesorul Richard Robert la Academia de Muzică din Viena, astfel încât, la 10 ani susţine primul ei concert public, fără partituri.
În 1905 devine eleva lui Alfred Cortot la Conservatorul din Paris, însă acesta, referindu-se la maniera de interpretare a unui anumit pasaj, îi reproşează cu brutalitate că ar cânta „ca o femeie de serviciu”. Din acest moment până la succesul târziu, recunoscut abia în anii deplinei maturităţi artistice, Clara Haskil şi-a urmat destinul pas cu pas, în şlefuirea talentului decisivă fiind întâlnirea cu maestrul Joseph Morpain. „Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă – spunea ea – este pentru că urmăresc fără odihnă un vis”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/
A studiat în paralel pianul şi vioara, în 1910 devenind absolventă a Conservatorului din Paris cu Premiul I la ambele instrumente. Talentul Clarei Haskil a fost susţinut şi de anatomia degetelor, neobişnuit de lungi, la maturitate ea reuşind să cuprindă 12 clape între arătător şi degetul mic. Din cauza unei tuberculoze osoase, pentru care va purta corset de ghips, anii primului război mondial o găsesc imobilizată la Berk, în nordul Franţei. Dealtfel, această scolioză o va deranja toată viaţa fiind pecetea unui destin al extremelor, între durere, suferinţă, succes şi împlinire profesională. Va suporta o nouă operaţie în 1942 de o tumoare ce-i apăsa nervul optic.
Clara Haskil cântă puţin între 1909 şi 1938, concerte de caritate sau doar cât să-şi achite rochia de scenă. Susţine recitaluri la Ateneul Român din Bucureşti, la Lausanne, Geneva, New York, Londra, în Belgia, la Philadelphia, singură sau împreună cu Pablo Casals, George Enescu, Leopold Stokowski, Eugene Isaye, Nikita Magaloff, Dinu Lipatti, pe care îl întâlneşte în 1936 la Paris şi pentru care cultivă o prietenie memorabilă. Primele succese rămân însă fără ecou. Potrivit mărturiilor surorii ei Lily Haskil, n-avea încă o locuinţă, impresar şi nici pian.Din 1927 până în 1940 locuieşte în Franţa, apoi din cauza originii evreieşti ajunge în 1941 în zona liberă, la Marsilia, iar în 1942 se refugiază în Elveţia, stabilindu-se la Vevey, unde va fi naturalizată în 1949.
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 