Current track

Title

Artist


CJP Bacău a început distribuirea biletelor de tratament pentru pensionari

#Postat de on martie 14, 2022

Pensionarii și asigurații sistemului public de pensii băcăuani își pot ridică în aceste zile biletele de tratament pentru care au depus solicitări. Casa Județeană de Pensii Bacău a anunțat că până pe 18 martie distribuie biletele de tratament aferente seriei a II-a din an, cu plecare în stațiuni începând cu data de 23 martie.

Instituția a primit în vederea distribuirii în această serie bilete de tratament balnear numai în stațiunile în care Casa Națională de Pensii Publice deține baze proprii de tratament, și anume: 1 Mai, Amara, Covasna, Lacu Sărat, Moneasa, Nicolina, Pucioasa și Sărata Monteoru. Numărul biletelor este de 72, din care 58 au fost alocate în mod automat pe baza cererilor depuse de către persoanele interesate.

La ridicarea biletului de tratament balnear, titularul va prezența biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist, iar persoanele care beneficiază de gratuitate în baza certificatului de încadrare în grad de handicap vor prezenta, alături de certificat, și biletul de trimitere eliberat de către medicul de familie sau medicul specialist, precum și „Programul individual de reabilitare și integrare socială” eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulți.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *