Current track

Title

Artist


Circulație pe trei benzi la Punctul de Trecere Frontieră Siret (Foto-Video)

#Postat de on mai 17, 2022

Urmare a ședinței de lucru de ieri, desfășurată cu șeful poliției rutiere, comisar șef Petrică Jucan, prefectul Alexandru Moldovan a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Rutier și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași- Secția de Drumuri Naționale Suceava, instituirea unor măsuri în vederea asigurării siguranței participanților la trafic precum și pentru eliminarea ambuteiajelor rutiere, ținând cont de numărul ridicat de vehicule care se deplasează pe drumul național 2 (DN2) pe sensul de mers orașul Siret – PTF Siret.


Astfel, începând cu data de astăzi, pe DN2 între intersecția cu DN29A și punctul de trecere al frontierei Siret a fost instituită semnalizarea temporară specifică, atât verticală cât și orizontală, împreună cu amenajările rutiere prevăzute de legislația în vigoare, în scopul asigurării deplasării pe 3 benzi pe sensul de mers Siret – PTF Siret.

„Adresăm participanților la trafic solicitarea de a respecta semnificația indicatoarelor rutiere și de a circula cu prudență, în scopul prevenirii producerii de evenimente negative.

Foto: Prefectura Suceava

Precizam faptul că, pe sectorul respectiv s-a instituit o restricție de viteza de 30km/h”, a transmis Prefectura Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *