Cine-și mai amintește? Li se spunea ….FRONTIERIȘTI

Când am încorporat în august 1988, un tovarăș plutonier adjutant, înalt, slab și cu o mustață care parcă nu îi aparținea, sau i-o lipise cineva sub nas, mi-a zis : Ești prea firav, nu te trimit la Grăniceri, că-ți putrezesc oasele pe acolo. Și a scris ceva pe foaie înmânându-i-o unui tovarăș maior care mânca un sandviș cu salam….Doamne ce miros apetisant ! Noi stăteam în curu gol, așa cum ne făcuse mama și ne țineam palmele peste organele genitale de parcă cineva ar fi vrut să ne lovească, în acea zonă. Doar o asistentă medicală, în pragul pensionării ne măsura din cap până-n picioare, rânjind peste mustața abia mijită. Da, serios, avea mustață tovarășa.

Vânători de munte ! Strigă, maiorul care acum își sugea măselele în care probabil îi mai  rămăseseră firicele de salam. Acolo te dau, e aproape, numai treci munții, peste Ilve. Borșa, Maramureș, la horincă te trimit flăcău . Îți plac munții ? Am dat din cap, afirmativ deși…hm. Nu părea prea aproape. Da, cu autobuzul ală bășinos care pleca din Suceava, la două zilei făceai vreo 5-6 ore, dar cu trenul ajungeam a doua zi, dimineață.

Apoi am aflat de ce toți se tem să fie repartizați la arma Grăniceri. Aici în partea de N-E a României nu erau cine știe ce probleme dar în Vest, zona Aradului, Timișoarei grănicerii se întâlneau cu cei care doreau să fugă în Occident și se întâmpla ca unii dintre ei, să moară. Adică și soldați, dacă adormeai noaptea ori nu erai atent. Dar cei mai mulți, civilii cărora li s-a spus la procesele intentate de statul român comunist, Frontieriști. Trecerea frauduloasă a frontierei şi tentativa de trecere au rămas în toţi anii comunismului infracţiuni grave, cu consecinţe pe termen lung atât pentru cei care comiteau fapta, cât şi pentru familiile lor. Ce riscau cei care încercau să ajungă în libertate, în țări democratice? Nici mai mult, nici mai puțin decât moartea.

Și totuși au fost mii care au reușit să treacă frontiera în Iugoslavia, sau Ungaria apoi Italia, Austria sau în lumea largă. Mulți se pregăteau timp îndelungat, se antrenau pe uscat, în bazine, ștranduri, lacuri sau bălți. Alții căutau să învețe arte marțiale, alții posteau, alții…cine mai știe la ce modalități spartanice recurgeau pentru a fi pregătiți de Marea Evadare. Evadare din lagărul numit, Republica Socialistă România.

Am auzit și cazuri când soldații de la pichete erau trimiși noaptea în misiune și obosiți de la treburile de peste zi, G.A.Z. ( Gospodăria Agricolă Zootehnică) sau santinele, aiurea, ațipeau căzând într-un somn greu. Au fost și civili neomenoși care le-au luat armele militarilor, împușcându-i sau înjunghiindu-i cu armele albe pe care le aveau asupra lor.

Cei mai mulți care au murit la frontieră au fost însă dintre civili. Tineri care aspirau la o viață mai bună, care se săturaseră de foamete, frig și întuneric, se riscau să treacă frontiera de multe ori neanunțându-și părinții, prietenii care mai târziu aveau să fie hărțuiți sistematic de organele de Securitate. Dacă militarul grănicer îl împușca pe Frontierist, Tribunalul Militar îl absolvea de vină pe subordonatul său amintind tuturor că militarul a acţionat conform Decretului 367/1971 referitor la uzul de armă, nereţinând militarului nicio vină.

Se trece cu uşurinţă şi peste faptul că soldaţii care au schingiut sau au împuşcat persoanele prinse în zona de frontieră au profitat de anumite facilităţi, fiind recompensaţi cu bani şi concedii. Rolul juriştilor care aveau sarcina să condamne frontieriştii în cursul unor procese care se desfăşurau pe bandă rulantă este de asemenea eludat. Tot aşa şi comportamentul bestial al gardienilor din penitenciare.

Aceasta nu se învață la școală și nimeni după 1990 nu a căutat să scotocească relicve, în aflarea numărului real de morți uciși de militari, de Dunăre.

Ceea ce v-am destăinuit acum, trebuie să ne dea de gândit.

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți