Cine are prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19
#Postat de Florin Craciun on noiembrie 13, 2020
Ministerul Sănătății a informat Direcțiile de Sănătate Publică modul în care se va desfășura vaccinarea împotriva COVID-19 imediat cum va fi disponibil un vaccin. Potrivit documentului, “organizarea programului de vaccinare anti-COVID-19 se va desfășura în etape, în funcție de tipul și disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri”, anunță medikatv.ro.

Prioritate la vaccinare vor avea câteva categorii:
-Personalul medical și auxiliar din unitățile medicale publice și private;
-Personalul angajat în activitățile esențiale din infrastructura critică;
Personalul din unitățile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
-Personalul din instituțiile aflate în subordinea ministerelor de resort;
-Persoanele peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani și cei cu boli cronice).
adresa-MSÎn ultima etapă va fi vaccinată populația generală, după cum arată același document.
Una dintre cele mai importante precizări ale documentului transmis de Ministerul Sănătății este aceea că vaccinarea va fi voluntară. Pentru niciuna dintre categoriile expuse nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării împotriva SARS-CoV-2.
Citiți articolul integral aici
Jurnal FM 