Current track

Title

Artist


Cicerone Ionițoiu, deținut politic și scriitor român

#Postat de on ianuarie 26, 2026

Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor român și un deținut politic care a suferit în închisorile comuniste din România.

În dosarul său de detenție există două sentințe de condamnare: una din 1950 și alta din 1962. Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru activitatea sa în conducerea organizației de tineret a Partidului Național-Țărănesc, petrecând 10 ani în penitenciare și lagăre de exterminare.

În 1979, la intervenția președintelui francez Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să părăsească România și să se stabilească în Franța. După Revoluția din 1989, Cicerone Ionițoiu a început să lucreze la realizarea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste, iar munca sa poate fi găsită pe site-ul „Procesul Comunismului” și a fost apreciată de Fundația Academia Civică. Numele celor menționați au fost inscripționate pe monumentul „Spațiu de Reculegere și Rugăciune” din Memorialul de la Sighet.

În octombrie 2009, Consiliul Local Craiova i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului său natal.

Sursa foto: AI Generated

Sursa foto: https://www.facebook.com/LaMaisonRoumaine/posts/cicerone-ionitoiucraiova-8-mai-1924-paris-26-ianuarie-2014pe-26-ianuarie-se-impl/1221969531306897/

Lucrări publicate

  • Rezistența anticomunistă din Munții României. 1946-1958, Editura Gîndirea Românească, 1993
  • Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Editura Hrisovul, 1995
  • Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica Ortodoxă, Vol. 1, Ediția a II-a, Editura Patmos, 1998
  • Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1945-1989). Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică, Casa de Editură „Viața Creștină”, 2001
  • Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar, Editura Mașina de scris, 2000
    • Vol. 1: Dicționar A-B, 2000
    • Vol. 2: Dicționar C, 2002
    • Vol. 3: Dicționar D-E, 2002
    • Vol. 4: Dicționar F-G, 2002
    • Vol. 5: Dicționar H-I-J-K-L, 2003
    • Vol. 6: Dicționar M, 2004
    • Vol. 7: Dicționar N-O, 2005
    • Vol. 8: Dicționar P-Q, 2006
    • Vol. 9: Dicționar R, 2007
    • Vol. 10: Dicționar S
    • Vol. 11: Dicționar Ș-Z
  • Genocidul din România – Repere în procesul comunismului, Apologeticum, 2006 (ediție electronică)
  • Memorii, Vol. I: Din țara sîrmelor ghimpate, Editura Polirom, 2009
  • Memorii, Vol. II: Drama României văzută din exil, Editura Polirom, 2011
  • Figuri de legendă, Editura Fundația Academia Civică, 2013.

Sursa: https://pixabay.com/photos/pen-feather-pen-ink-gold-writing-631321/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *