Charlotte Brontë, scriitoare engleză

Charlotte Brontë (n. 21 aprilie 1816, Thornton, Yorkshire, Anglia – d. 31 martie 1855, Haworth, Yorkshire) a fost o scriitoare engleză cunoscută mai ales pentru romanul Jane Eyre (1847), o poveste intensă despre o femeie aflată în conflict cu propriile dorințe și cu limitările impuse de condiția sa socială. Acest roman a adus o nouă profunzime și autenticitate literaturii victoriene. Ulterior, Charlotte a publicat și romanele Shirley (1849) și Villette (1853).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Charlotte_Brontë#/media/Fișier:Charlotte_Brontë.jpg

Tatăl său, Patrick Brontë (1777–1861), era un cleric anglican irlandez, care își schimbase numele din Brunty pentru a suna mai distins. După mai multe numiri în diverse parohii, s-a stabilit în 1820 împreună cu soția sa, Maria Branwell Brontë, și cei șase copii ai lor în Haworth, un sat izolat din Yorkshire, unde primise un post permanent. Curând după mutare, Maria și două dintre fiicele cele mai mari, Maria și Elizabeth, au murit. Rămași în grija tatălui, celelalte trei fete – Charlotte, Emily și Anne – și fratele lor, Branwell, au fost crescuți cu sprijinul mătușii Elizabeth Branwell, care s-a mutat din Cornwall la Haworth pentru a-i ajuta.

În 1824, Charlotte și Emily, împreună cu surorile mai mari, au fost înscrise la Școala pentru fetele clericilor din Cowan Bridge. Condițiile de trai erau dificile: alimente puține și de proastă calitate, disciplină severă și igienă precară. Charlotte avea să descrie mai târziu această experiență în romanul Jane Eyre, sub forma ficționalizată a internatului Lowood, unde personajul Mister Brocklehurst îl oglindește pe directorul școlii, reverendul William Carus Wilson.

Revenite acasă în 1825, Charlotte și frații săi au petrecut următorii cinci ani învățând și imaginând împreună povești fantastice, pe care le scriau și le dramatizau în jocuri elaborate.

În 1831, Charlotte a fost trimisă la școala domnișoarei Wooler din Roe Head, lângă Huddersfield, unde a legat prietenii trainice, în special cu Ellen Nussey, cu care a corespondat până la moarte. După un an, a revenit acasă pentru a-și educa surorile, iar în 1835 s-a întors la Roe Head ca profesoară. În ciuda eforturilor de a susține familia, slujba nu i se potrivea, afectându-i sănătatea și provocându-i o stare de melancolie profundă. În 1838, a renunțat la postul de profesor.

În 1839, Charlotte a refuzat două cereri în căsătorie, una dintre ele din partea fratelui prietenei sale Ellen. Pentru a-și ajuta familia, a lucrat temporar ca guvernantă. Fratele ei, Branwell, cu aspirații de artist și intelectual, părea promițător, dar a devenit instabil, dependent de alcool și opiu.

Sperând să deschidă o școală, Charlotte și Emily au mers în 1842 la Bruxelles pentru a-și perfecționa cunoștințele de franceză și germană. Acolo l-au cunoscut pe Constantin Héger, profesor exigent care a recunoscut talentul lui Charlotte. După moartea mătușii lor, Charlotte s-a întors singură la Bruxelles ca elev-profesor. Experiențele trăite în Belgia au influențat profund scrierile sale.

Înapoi în Anglia, Charlotte a încercat să deschidă școala planificată, dar inițiativa a eșuat din lipsa de elevi. În 1845, descoperind poeziile lui Emily, a decis împreună cu surorile sale să publice un volum de versuri sub pseudonime masculine: Currer, Ellis și Acton Bell. Deși cartea Poezii (1846) nu a avut succes comercial, le-a oferit curajul să-și promoveze romanele. Charlotte nu a reușit să publice The Professor, dar a scris Jane Eyre și a trimis manuscrisul la editura Smith, Elder & Co., care l-a publicat în 1847 cu mare succes.

Anul următor a fost tragic: Branwell a murit în septembrie 1848, Emily în decembrie, iar Anne în mai 1849. Charlotte a rămas singură în casa părintească și a continuat să scrie, publicând romanul Shirley în 1849.

A devenit cunoscută în cercurile literare londoneze, unde l-a întâlnit pe Thackeray și alți scriitori. A vizitat-o și pe autoarea Elizabeth Gaskell, cea care avea să-i scrie biografia. În 1853, a publicat Villette, inspirat din perioada petrecută la Bruxelles.

În 1854, după ce a refuzat trei propuneri anterioare, s-a căsătorit cu Arthur Bell Nicholls, vicarul tatălui ei. Deși nu împărtășeau aceleași interese intelectuale, căsnicia a fost una fericită. Charlotte a rămas însărcinată, dar sarcina a fost complicată de o boală severă și a murit în 1855, la vârsta de 38 de ani.

Scrisorile ei au fost publicate postum, între 1995 și 2004, sub titlul The Letters of Charlotte Brontë, editate de Margaret Smith.

Primul roman scris de Charlotte, The Professor (publicat postum în 1857), reflectă experiențele sale din Bruxelles, într-o poveste spusă din perspectiva unui bărbat. Deși sobru și mai puțin captivant, anunță preocupările mature ale autoarei. Însă adevăratul ei succes vine cu Jane Eyre, un roman intens și emoționant, care combină romantismul cu un realism emoțional profund. Jane este un personaj feminin complex, înzestrat cu o voință puternică, o moralitate neclintită și o dorință profundă de iubire și libertate.

În Shirley, Charlotte se distanțează de melodramă, abordând teme sociale și regionale, reflectând viața muncitorilor din Yorkshire și aducând în prim-plan o perspectivă feministă realistă.

Villette revine la narațiunea la persoana întâi și la atmosfera din Bruxelles, oferind un portret emoționant al unei femei singuratice, cu o viață interioară intensă, aflată în contrast cu idealul romantic al împlinirii prin iubire.

Influența lui Charlotte Brontë a fost imediată și durabilă. Combinația sa de introspecție, realism social și pasiune romantică a devenit o formulă adoptată de multe scriitoare ale secolului următor.