Ceremonie militară de avansare în grad la Baza 95 Aeriană Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on decembrie 3, 2024
Ciprian Marin, comandantul Bazei 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană. Șeful Oficiului Personal și Mobilizare din Statul Major al Forțelor Aeriene, comandor Cristian Manolachi, a dat citire Decretului de avansare în cadrul unei ceremonii militare care a avut loc astăzi, 3 decembrie, în prezența Șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi și a locțiitorului pentru Operații și Instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul de flotilă aeriană Ioan Mischie.
,,Revin, ca de fiecare dată, cu drag acasă. Vă felicit pentru tot ceea ce ați realizat împreună cu această echipă, alături de care v-ați îndeplinit toate misiunile la cele mai înalte standarde!” – general-locotenent Leonard-Gabriel BARABOI.
,,Meritul din spatele acestor grade pe care le avem pe umeri este și al dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat și pentru că sunteți alături de mine!” – general de flotilă aeriană Ciprian MARIN.
Generalul de flotilă aeriană Marin Ciprian este pilot de elicopter cu peste 1400 ore de zbor şi a executat patru misiuni internaţionale. În 2005 a fost în Bosnia și Herţegovina, ca pilot în misiunea Althea, în 2011 şi 2013 în Afganistan şi în 2020 s-a remarcat în calitate de comandant al detaşamentului Carpathian Pumas în Mali, rotaţia a II-a. A absolvit masterul de comandă la Universitatea Naţională de Apărare în 2016 şi Air War College, în 2019, în SUA.
Felicitări și mult succes în îndeplinirea tuturor misiunilor!
De asemenea, în cadrul Bazei 95 Aeriană a avut loc astăzi și ședința de autoevaluare a unității pentru anul 2024, unde au fost prezentate atât obiectivele propuse și realizate în anul 2024, cât și direcțiile de acțiune pentru anul 2025.
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene
Sursa/ Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”