Ceremonialuri militare și religioase dedicate Zilei Eroilor la Mediaș (foto)
#Postat de Carmen Vintu on iunie 13, 2024
Primăria Municipiului Mediaș, Unitatea Militară 01810 Județul Sibiu și reprezentanții cultelor religioase din oraș au organizat, pe 13 iunie 2024, un ceremonial militar și religios dedicat Zilei Eroilor. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Eroilor din Mediaș și a reunit peste trei sute de participanți.

Au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice, cultelor religioase, partidelor politice, structurilor militare, societăților comerciale și unităților de învățământ din municipiu, precum și medieșeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor neamului.

Ceremonia a inclus un program militar-religios, dedicat tuturor celor care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru apărarea integrității și a valorilor națiunii române. De asemenea, cei prezenți au putut admira un survol al a două aeronave F16 Fighting Falcon, aparținând Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Primăria Mediaș a transmis: „Ceremonialuri militare și religioase dedicate Zilei Eroilor

Primăria Municipiului Mediaș, în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Județul Sibiu și reprezentanți ai cultelor religioase din oraș, au omagiat și în acest an „Ziua Eroilor“, în data de 13 iunie 2024.

Evenimentul, la care au luat parte peste trei sute de persoane, s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, în prezența reprezentanților instituțiilor publice, cultelor religioase, partidelor politice, structurilor militare, societăților comerciale, unităților de învățământ din municipiu, dar și cu participarea medieșenilor care au dorit să aducă un omagiu tuturor eroilor neamului.

Momentul a fost marcat printr-un ceremonial militar – religios, dedicat tuturor celor care, de-a lungul istoriei noastre, s-au jertfit pentru apărarea integrității și a valorilor națiunii române. De asemenea, cei prezenți au asistat și la survolul a două aeronave F16 Fighting Falcon, aparținând Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu“ din Câmpia Turzii”.











Jurnal FM 