Current track

Title

Artist


Cercetați penal pentru consum de alcool în Stațiunea Predeal

#Postat de on decembrie 3, 2022

            Vineri, 2 decembrie 2022, la ora 02.30, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au oprit pentru control, pe raza stațiunii, un autovehicul condus de un bărbat, cu vârsta de 37 de ani, din municipiul Târgu Secuiesc.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.69 mg/l alcool în aerul expirat.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orelor 02.56, polițiștii din Predeal au efectuat semnal de oprire asupra unui autovehicul, condus de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul București, care, tot în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0.70 mg/l alcool în aerul expirat.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/ma%c8%99in%c4%83-mod%c4%83-m%c3%a2n%c4%83-stil-ceas-407165/

În cadrul aceleeași acțiuni, vineri, 2 decembrie 2022, polițiști din cadrul Serviciului Rutier –Brașov au oprit la ora 03.30 un bărbat, cu vârsta de 40 de ani, din localitatea Predeal, care, la testarea pentru stabilirea alcoolemiei, avea o concentrație de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a rezultatelor înregistrate, conducătorii auto depistați sub influența alcoolului, au fost transportați la unitatea spitalicească autorizată, în vederea recoltării de mostre biologice.

Sursa: I.P.J. Brașov/3 decembrie 2022

 

În cele trei cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

După finalizarea cercetărilor, dosarele penale vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu propuneri legale.

 

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, la ora 02.41, în timp ce se aflau pe bld. Libertății din Predeal, lucrătorii Poliției Stațiunii Predeal au oprit un autovehicul pentru control.

S-a procedat la legitimarea conducătorului auto și, întrucât emana halena alcoolică, i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest pentru măsurarea alcoolemiei, însă acesta a refuzat testarea.

Având în vedere aceste considerente, s-a procedat la conducerea bărbatului la o unitate spitalicească autorizată, unde i s-au recoltat mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei din organism.

Față de cele constatate s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind în instrumentarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Sursa: I.P.J. Brașov/3 decembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *