Cercetat penal pentru infracțiuni săvârșite la regimul rutier
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 17, 2022
Vineri, 16 decembrie 2022, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 32 ani, care conducea un autoturism pe strada Henri Coandă din municipiul Brașov.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/multi-drug-screen-test-and-kit-boxes-3474084/
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la substanța THC-5 cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a substanței psihoactive din organism.
Ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii brașoveni reamintesc: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.”
Atragem atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, în special a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, consumul acestora scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.
Sursa: I.P.J. Brașov/17 decembrie 2022
Jurnal FM 