Centrele de imunizare din judeţ au rămas fără stocuri de vaccin antiCovid
#Postat de Liliana Mihaila on februarie 4, 2021
Centrele de vaccinare din județul Suceava au rămas fără stocuri de vaccin anti-Covid. Până la sfârşitul lunii, singurele persoane care se vor imuniza sunt cele care trebuie să primească doza de rapel. Reprezentanții DSP susţin că lucrurile vor reintra în normal din luna martie și se vor primi stocurile necesare. Dozele promise de vaccin Moderna încă nu au ajuns în depozitul Direcției de Sănătate Publică, iar când vor ajunge vor avea ca destinație noile centre comunitare de vaccinare ce urmează să fie deschise.
„Centrele de vaccinare care au lucrat până acum cu vaccin Pfizer BioNTech vor continua cu același tip de vaccin. Nu vor exista două tipuri diferite de vaccin în același centru”, a precizat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.
Aceasta a mai spus că, în cursul zilei de 3 februarie, s-au vaccinat în judeţ 589 de persoane, dintre care 25 au primit prima doză și 564 doza a II-a. La centrul de la Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au administrat 359 de doze, la Rădăuți – 110, Câmpulung Moldovenesc – 48, Gura Humorului – 60 și Siret – 12. Pe 1 februarie s-au vaccinat 592 persoane cu doza I și 387 persoane cu doza a II-a.
Pentru data de 4 februarie erau înscrise 257 persoane (dintre care 221 pentru rapel) cu vârste peste 65 ani și persoane cu boli cronice. Până în momentul de față, în județul Suceava s-au vaccinat 17.506 persoane cu doza I, iar 2.721 au primit doza de rapel.
Jurnal FM 