Centenarul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava a fost sărbătorit marți, pe 12 decembrie, într-un cadru festiv
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 14, 2023
Centenarul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava a fost sărbătorit marți, pe 12 decembrie, într-un cadru festiv. Sub titulatura „100 de ani în slujba cărții și a culturii” oficialități județene și locale, invitați de la instituții culturale similare din țară și județ, reprezentanți ai USV, ai Bisericii, oameni de cultură, iubitori de carte, s-au adunat în Sala de Artă „Elena Greculesi” și au încercat să își imagineze cum ar fi viața fără bibliotecă.
Cum s-ar putea vorbi despre educație sau cum ar fi viața culturală a comunităților fără instituția numită bibliotecă? Este întrebarea retorică pe care am pus o la începutul expunerii sale directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș.

Centenarul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava
Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș: – Oare cum ar fi viața de zi cu zi? Cum s ar putea vorbi despre educație, mai ales despre educația pe tot parcursul vieții. Sau cum ar fi viața culturală a comunităților fără instituția numită bibliotecă? În ceea ce privește Biblioteca din Suceava, trebuie subliniat faptul că aceasta a luat ființă în prima parte a secolului al XX-lea, într-o perioadă în care, odată cu încheierea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri de la 1918, comunitatea suceveană cunoștea un ritm alert de dezvoltare, iar în acei ani nu a fost neglijat nici segmentul cultural. Într-un astfel de context se simțea inclusiv nevoia înființării unei biblioteci publice care să completeze peisajul cultural al orașului, creionat de celelalte instituții muzeu, liceu, societăți culturale.
Este vorba de societățile Școala Românească și Casa Națională, care au contribuit la înființarea bibliotecii. Noua instituție gravita în jurul Liceului Ștefan cel Mare, era o inițiativă privată și răspundea nevoilor comunității, în special ale elevilor. În seara zilei de 12 decembrie 1923, prima bibliotecă publică a Sucevei își deschidea porțile într-un imobil vechi din centrul orașului. Evenimentul, așteptat de toți intelectualii și de cetățenii orașului, a fost consemnat de profesor Victor Morariu în jurnalul său și de alți intelectuali în câteva publicații și gazete din Bucovina. Între anii 1968-1974, la Suceava este bibliotecă municipală, iar începând din 1974 este bibliotecă județeană, pentru ca din 1993, la inițiativa enciclopedistului Emil Datcu, șef serviciu, iar apoi director adjunct, sprijinit de Ioan Pânzaru, în calitate de director, instituția să obțină numele de Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera.
Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș: – În prezent, biblioteca noastră se mândrește cu un fond de carte de peste 450.000 de documente de bibliotecă, cu numeroase servicii moderne, adaptate cerințelor actuale, cu zeci de volume de cercetare și documentare, de informare bibliografică elaborate de către specialiștii proprii, fiind una dintre instituțiile emblematice de cultură din municipiul și județul Suceava.
S-a vorbit în cadrul evenimentului și de numărul mare de români, de suceveni plecați peste hotare și de necesitatea acestora de a citi istoria Bucovinei și nu numai, de la distanță, digital. Este motivul pentru care se află în derulare un proiect cultural în valoare de 2,5 milioane de euro Biblioteca Hub Digital pentru Educație, în care sunt implicate Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera, Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc și 27 de localități din județ. Prin acest proiect se vor renova și se vor echipa cu calculatoare și echipamente tehnice Biblioteca Bucovinei, precum și bibliotecile comunale din Moara și Râșca, pentru a fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Tot prin acest proiect, 26 de biblioteci din județ vor fi dotate cu echipamente informatice noi sau modernizate și vor fi organizate cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru 2.500 de locuitori din județul Suceava. Sărbătoarea Centenarului Bibliotecii Bucovinei s-a încheiat cu un moment muzical susținut la pian de Maria Hrițcu.
Sursa: Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”, la centenar – (intermediatv.ro)
Jurnal FM 