Current track

Title

Artist


Cea mai clară imagine de până acum cu misterioasele cercuri radio din spațiu

#Postat de on martie 28, 2022

Cele mai noi obiecte misterioase ale astronomiei, cercurile radio ciudate (ORCs), au fost surprinse de o echipă internațională de cercetători care a folosit cele mai capabile radiotelescoape din lume.

Atunci când au fost dezvăluite pentru prima oară, în 2020, de radiotelescopul ASKAP, deținut și administrat de CSIRO, agenția națională științifică a Australiei, cercurile radio ciudate au devenit rapid un subiect de fascinație. Teorii despre ce anume le produce au continuat să apară, de la unde de șoc galactice și până la găuri de vierme.

O nouă imagine detaliată, surprinsă de radiotelescopul MeerKAT al Observatorului Sud-African de Radio Astronomie și publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, oferă cercetătorilor mai multe informații pentru a elucida misterul cercurilor radio ciudate.

Momentan, trei teorii principale încearcă să explice fenomenul care produce cercurile radio ciudate. Ar putea fi rămășițe de la explozii uriașe care au avut loc în centrul galaxiei-gazdă, cum ar fi coliziunea între două găuri negre supermasive; ar putea fi jeturi puternice de particule energetice care pornesc din centrul galactic; ar putea fi rezultatul „șocului de terminație” (termination shock) de la producerea de stele din galaxie.

Dr. Jordan Collier de la Inter-University Institute for Data Intensive Astronomy. Credit foto: IDIA

Până acum, cercurile radio ciudate au fost detectate cu ajutorul radiotelescoapelor, însă cercetătorii nu au reușit să le găsească atunci când au folosit telescoape optice, cu infraroșu sau raze X.

„Oamenii doresc adesea să își explice observațiile și să arate că se potrivesc cu tot ce cunoaștem noi. Pentru mine este mult mai interesant să descopăr ceva nou, ceva care sfidează înțelegerea noastră actuală”, a precizat Dr. Jordan Collier, de la Inter-University Institute for Data Intensive Astronomy.

Credit foto: J. English (U. Manitoba)/EMU/MeerKAT/DES(CTIO)

Câte cercuri radio ciudate au fost descoperite până acum în spațiu?

Inelele sunt uriașe, având o lungime de aproximativ 1 milion de ani-lumină, adică de 16 ori mai mult decât propria noastră galaxie. Chiar și așa, cercurile radio ciudate sunt dificil de observat.

„Știm că cercurile radio ciudate sunt inele de emisii radio care înconjoară o galaxie cu o gaură neagră extrem de activă în centrul său, însă nu știm ce le produce sau de ce sunt atât de rare”, a explicat profesorul Ray Norris, de la Western Sydney University și CSIRO. Continuarea pe  www.descopera.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *