Ce spun medicii despre COVID-19: Decesele nu sunt provocate de virus, ci de lipsa de răspuns a sistemului imunitar. Ce se ştie până acum
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 14, 2020
Ce spun medicii despre COVID-19: Decesele nu sunt provocate de virus, ci de lipsa de răspuns a sistemului imunitar. Ce se ştie până acum
Alte articole citite spun că decesele sunt provocate de un răspuns prea puternic al sistemului imunitar. Deci, medicii ocupați să salveze vieți și fiecare pacient reprezintă un caz unic, nu mai au timp de cercetări.
În formele severe de Covid-19, nu ucide coronavirusul, ci răspunsul sistemului imunitar. Nu este nevoie de un sistem imunitar puternic, ci de unul echilibrat, au explicat mai mulţi medici spanioli, citaţi de Euronews.
Pandemia de Covid-19 pune oamenii de ştiinţă în faţa unei mari provocări deoarece virusul Covid-19 se răspândeşte atât de rapid, încât medicii de pe teren sunt prea ocupaţi să salveze vieţi ca să mai ducă până la capăt studii ştiinţifice de amploare, scrie Euronews. S-au scris deja foarte multe rapoarte de observaţie ştiinţifică, în diferite colţuri ale lumii lovite de epidemie. Multitudinea informaţiilor, de fapt, duce la confuzie.
Jurnaliştii de la Euronews au publicat câteva date confirmate despre Covid-19
– Jumătate dintre cei infectaţi nu dezvoltă simptome, dar sunt purtători și transmit boala.
– Cei mai mulți infectați cu Covid-19 prezintă simptome moderate.
– La pacienţii cu forme severe de infectare cu Covid-19, nu este virusul cel care îi ucide, ci reacţia exagerată, necontrolată a sistemului imunitar. Se produce o furtună de citokine care poate afecta mai multe organe vitale. Fenomen hiper-inflamatoriu, „furtuna de citokine” pare să joace un rol esențial în cazurile grave de Covid-19 și provoacă decesul, indiferent de intervenția actului medical.
– Nu se ştie de ce unii pacienţi, indiferent de vârstă, au simptome severe.
– Virusul poate ataca sistemul nervos. Insuficienţa respiratorie poate să fie în legătură cu insuficienţa neurologică și nu cu pneumonia.
– Pacienţii, odată vindecaţi, pot rămâne contagioși pentru cei din jur.
– Nu se ştie cât durează imunitatea după ce are loc infectarea.
– Lucrurile care s-au schimbat, de la izbucnirea pandemiei şi până acum, au determinat guvernele lumii să ia decizii care s-au tot schimbat în ultimele trei luni, de la purtarea măştii, până la simptomele bolii sau metodele de tratament.
Iată și observațiile medicilor din prima linie, de la spitale din Spania. Ce au explicat pentru Euronews, ce au observat de când tratează bolnavii de Covid-19?
Şeful secţiei de boli infecţioase de la spitalul Germnas Trias I Pujol de la Barcelor, Roger Paredes, a explicat care sunt fazele infectării cu virusul SARS Cov-2.
– Prima fază a infectării cu SARS Cov-2 este faza virală. În această etapă, virusul se înmulţeşte rapid în sistemul respirator. Pacienții prezintă o răceală care dispare spontan în 6-10 zile, la 80% dintre pacienţi.
– Pentru ceilalţi 20% dintre pacienţi apare faza pulmonară. Aceștia fac o pneumonie specifică, ambii plămâni sunt afectaţi şi intervine insuficienţa respiratorie.
– În jur de 10% dintre pacienţi dezvoltă o furtună de citokine, răspunsul inflamator al sistemului imunutar necontrolat. Pacienții trec în fază severă a bolii şi într-o stare critică, urmată uneori de deces.
Deci, adevăratul ucigaş în Covid-19, după medicii spanioli este sindromul furtunilor de citokine.
Furtuna de citokine:
- apare adesea la terapie intensivă și
- poate fi declanşată de alte infecţii sau chiar anumite medicamente.
Rafael Manez, şeful secţiei de ATI de la Spitalul Bellvitge de lângă Barcelona: – „Problema este că nu avem tratament nici pentru virus, nici pentru răspunsul inflamator. Avem doar tratamente de suport pentru a proteja organele vitale ale pacientului”, adaugă medicul. Doctorii folosesc ventilatoare sau medicamente pentru a controla tensiunea arterială sau corticosteroizi pentru a reduce inflamaţiile.
A doua pistă de tratament este folosirea medicamentelor pentru a bloca interleukina-6, o citokină inflamatorie produsă de sistemul imunitar. Furtunile de citokine au loc mereu în timpul sezonului de gripă, dar, din cauza ratei infectării crescute în cazul Covid-19, medicii au mai mulţi bolnavi decât pot trata.
Infecţionistul subliniază că există o nuanţă în afirmaţia că un sistem imunitar puternic luptă mai bine cu boala. El spune că e nevoie de un sistem imunitar echilibrat, nu puternic.
Roger Paredes face un studi clinic de trei ani cu Remdesivir, dar spune că mecanismele furtunilor de citokine nu sunt foarte cunoscute.
Oamenii de ştiinţă cred că genetica joacă un rol important în cazurile pacienţilor tineri care au sindromul.
Când, indiferent de vârstă, are loc o furtună de citokine, degradarea este rapidă şi este important să se identifice semnele precoce.
Infecţionistul Rafael Manez spune că obezitatea creşte pericolul unui răspuns imunitar.
Medicii ATI spanioli au observat că virusul poate ataca sistemul nervos central. Mai mulţi bolnavi cu insuficienţă respiratorie nu simt lipsa oxigenului sau fac pneumonie. El crede că asta se întâmplă pentru că sistemul nervos nu reuşeşte să gestioneze respiraţia corect.
Pierderea mirosului şi a gustului, raportate frecvent, ar putea fi, de asemnea, legate, de sistemul nervos central.
Medici din întreaga lume raportează cazuri de manifestări neurologice care sugerează că virusul poate afecta sistemul nervos central, apar cheaguri de sânge, ameţeală, confuzie sau convulsii. New York Timesc scrie că Spitalul din Brescia, din Italia, a deschis o secţie separate, NeuroCovid.
Şi la Wuhan, în China, epicentrul pandemiei a emis un raport în care arătat că 36,4% din cei 214 pacienţi au dezvoltat diferite grade de afectare neurologică. Şi celelalte coronavirusuri izbucnite, SARS şi MERS, au afectat sistemul nervos central. Toate studiile arată că aceste cazuri sunt rare, dar nu trebuie subestimate.
Chiar dacă oamenii de ştiinţă lucrează, gradual, să înţeleagă mai bine boala, rămân multe neclarităţi în ceea ce priveşte viitorul pacienţilor care s-au vindecat, cum ar fi cât timp vor fi imuni şi efectele pe termen lung asupra organelor lor.
În Spania, pacienţii externaţi rămân încă două săptămâni în carantină la domiciliu, înainte de a fi testaţi din nou. Nu se ştie pentru cât timp aceşti pacienţi rămân un vector de transmitere pentru ceilalţi. Testele PCR nu au rezultate 100% sigure. Şi va depinde de testele de anticorpi în grupe mari de populaţie.
În timp ce multe guverne îşi pregătesc planurile de ieşire din izolare, Centrul European de Control şi Prevenire a Bolilor a avertizat că graba ar putea duce la o nouă explozie a cazurilor. Şi medicii spun că, în ciuda progreselor ştiinţifice, izolarea şi igiena sunt cele mai bune bariere pentru virus până în prezent.
„Nu ştiam nimic. Am crezut că nu se poate întâmpla cu toate lucrurile pe care le ştiam. Criza asta ne-a arătat cât de vulnerabili suntem”, a mai spus Dr. Rafael Manez.