Vaslui
Page: 13
Alte 900.000 de contoare SMART vor fi instalate la consumatorii racordați la rețeaua de distribuție a electricității din județele Bacău, Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani și Suceava. Acțiunea de modernizare vine în urma realizării a două proiecte pentru care au fost semnate recent contractele de finanțare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de circa 626 […]
Patru noi contracte de finanțare în valoare de 932 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare. Compania de distribuție DelgazGrid a semnat de curând la Ministerul Energiei patru noi contracte de finanțare, în valoare totală de aproximativ 932 milioane lei, pentru proiecte de modernizare și dezvoltare a sistemului de distribuție a energiei electrice din zona […]
Timp de două zile, loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență Bacău, Botoșani, Iaşi, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea și-au testat abilitățile specifice în cadrul Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, etapa zonală. În urma celor patru probe parcurse, respectiv scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 metri, ștafeta 4X100 și realizarea […]
Protejarea fondului forestier în județele aflate în aria de competență reprezintă una dintre prioritățile Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. Astfel, doar în primul semestru al anului 2024, jandarmii Grupării au desfășurat 22 de acțiuni pe linia protejării fondului forestier pe raza județelor Bacău, Vaslui și Neamț. În urma acestor acțiuni au fost aplicate 24 de […]
Începând de luni, 15 iulie 2024, municipiile din Regiunea Nord-Est pot depune proiecte pentru apelul “Infrastructuri verzi”, finanțat din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 3 „O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul”. Obiectivul specific al acestei priorități vizează intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi în zonele urbane, […]
Peste 300 de participanți sunt, astăzi, prezenți la Forumul Economic Regional Moldova de la Vatra Dornei, organizat de Centrul de Analiza si Planificare a Dezvoltării Regionale și Consiliul Județean Suceava. Printre invitați se numără europarlamentari, miniștri, secretari de stat, reprezentanți ai Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est, autorități județene și locale, oameni de afaceri din România, […]
La începutul lunii iulie, stațiunea Vatra Dornei va găzdui ”Forumul Economic Regional Moldova”, care va reuni specialiștii din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est din cele șase județe aflate în componența agenției. Obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“. “FERM creează condițiile necesare […]
Peste 7.500 de detectoare de fum și 2.500 de monoxid de carbon au fost distribuite, gratuit, către familii din 20 de județe în cadrul campaniei „Detector pentru viață”, derulată în perioada martie-mai 2024, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat între E.ON, Delgaz Grid, Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) și Inspectoratul General pentru Situații […]
Jurnal FM 