Current track

Title

Artist


Suceava

Page: 278

Incendiu izbucnit în satul Cotu Băii, comuna Fântâna Mare – intervin la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai SVSU Vadu Moldovei și Cornu Luncii, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case de locuit, cu pericol de […]

În perioada 01-31.03.2023, activitatea desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2023, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În perioada mai sus menţionată, […]

Garda de Mediu Suceava a amendat cu 50.000 de lei o societate comercială, pentru depozitarea ilegală a deșeurilor de tip rigips. „La verificările efectuate în data de 11 aprilie 2023, de către comisarii G.N.M.-C.J. Suceava, la solicitarea telefonică a Poliției Locale Suceava în jurul orei 10.00, s-au identificat 2 (două) autoutilitare care au descarcat/depozitat deșeuri […]

În perioada Sărbătorii Paștelui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. În acest context, peste 150 de pompieri militari suceveni vor fi, zilnic, la datorie în acest sfârșit de săptămână. […]

Un eveniment rutier cercetat de polițiștii suceveni s-a produs miercuri, 12 aprilie 2023, în jurul orei 13:45, când un bărbat de 69 ani, din comuna Șcheia, jud. Suceava, a condus autoturismul pe str. Humorului, în interiorul loc. Șcheia, jud. Suceava și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat […]

Un ordin provizoriu de protecție emis de către polițiștii suceveni. Miercuri, 12 aprilie 2023, la ora 20:57, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că la locuința sa are loc un scandal. Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/lovi-cu-pumnul-pumn-m%c3%a2n%c4%83-putere-316605/ În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul […]

Acțiune de prevenire a furturilor din locuințe în cadrul Campaniei ,,Sărbători în Siguranță 2023” – desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava.  Atenție la asigurarea locuinței când plecați la Slujba de Înviere! Nu lăsați hoții să vă strice Sărbătorile! Nu vă lăsați păcăliți de … magia infractorilor!  Sunt câteva din recomandările făcute de polițiștii din […]

Două evenimente rutiere sunt cercetate de polițiștii suceveni. Marți, 11 aprilie 2023, la ora 16.00, un tânăr de 19 ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, având direcția de deplasare dinspre D.N. 2 (loc. Pătrăuţi) către D.N. 17 (loc. Şcheia). La un moment dat șoferul a pierdut controlul […]

Șofer sub influența substanțelor interzise la volan, a fost identificat în trafic de către polițiștii suceveni. Marți, 11 aprilie 2023, la ora 00.18, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce executau serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier, pe str. Calea Transilvaniei de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, au oprit […]

ISU Suceava informează că un incendiu a izbucnit la o pensiune din localitatea Pojorâta. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la acoperiș, mansardă și etajul I. Se lucrează pentru localizare și lichidare. VIDEO Intervin pompierii militari cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2. În momentul izbucnirii incendiului […]