Suceava
Page: 251
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din satul Stânca, comuna Zvoriștea. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Suceava împreună cu lucrători ai SVSU Zvoriștea cu trei autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă la anexele gospodărești din două gospodării pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidare. Un bărbat în vârstă […]
Un moment istoric a avut loc la Vicovu de Jos, unde a fost inaugurat Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca”. În cadrul evenimentului, artista a primit cheile localității din partea primarului Vasile Țugui, iar printre personalitățile care au mai participat la eveniment s-au numărat părintele Calistrat Chifan și Andra. În cadrul Zilelor Comunei Vicovu de Jos a […]
Comemorare Ciprian Porumbescu (1883-2023): împlinirea a 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu, în anul în care sunt aniversați și 170 de ani de la nașterea marelui artist, a fost marcată la Stupca, printr-o serie de manifestări dedicate marii personalități culturale. Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al […]
Prefectul Alexandru Moldovan a aprobat organizarea unor sesiuni suplimentare de examinare la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, în exclusivitate pentru categoria B, în zilele de sâmbătă 10, 17 și 24 iunie a.c. Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/auto-ma%C8%99in%C4%83-bord-conduc%C4%83tor-auto-1866521/ Pentru cele trei sesiuni suplimentare programate în luna iunie a anului curent, programul de examinare va fi […]
Știrea inițială: „Coliziune între un autotren și un autoturism, pe raza localității Ilișești. Sunt cinci persoane implicate, iar două dintre acestea au rămas încarcerate. VIDEO Intervin pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ. Misiunea este in dinamică”. Actualizarea întâi: „Cele două victime încarcerate […]
I.P.J. Suceava recomandă conducătorilor auto: „Nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool!”. Duminică, 4 iunie 2023, la ora 11:50, polițiștii SPR 4 Gălănești, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza comunei Frătăuții Noi, sat Costișa, au efectuat semnale regulamentare de oprire a autovehiculului ce se […]
Polițiștii suceveni recomandă: „Bicicliști, motocicliști și mopediști – atenție la circulația pe drumurile publice!” Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/biciclet%C4%83-urban-strad%C4%83-ora%C8%99-5590965/ Doar în ultimele două zile pe raza județului s-au produs 4 evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor, conducătorilor de mopede sau a motocicliștilor. De asemenea, conducătoarea unui ATV a decedat ca urmare a unui eveniment tragic produs în afara […]
La Suceava, o discotecă închisă și sancțiuni contrevanționale au fost aplicate unor agenți de pază din cluburi în cadrul unei ample acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță a tinerilor – Peste 180 de persoane legitimate, un local public închis și sancțiuni contravenționale aplicate pentru încălcarea normelor legale În noaptea de 03/04.06.2023, în intervalul orar 22:00 […]
Caravana filmului „Ciprian Porumbescu”, organizată cu ocazia anului dedicat cultural marelui compozitor bucovinean, a poposit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Mănăstirea Ilișești. Protagonistul filmului realizat în urmă cu 50 de ani, actorul Vlad Rădescu, a fost prezent și a mărturisit cât de mult l-a marcat rolul cu care a debutat în cariera cinematografică, pe când […]
Zeci de elevi cu performanțe școlare deosebite, elevi implicați în activități comunitare și în programe filantropice locale, precum și tineri din centrele școlare de educație incluzivă și instituții de ocrotire socială din județ, olimpici, copii și tineri autori de carte, pasionați de istorie, literatură sau artă, copii din diferite medii sociale, cu toții s-au adunat, […]
Jurnal FM 