Intern / Extern
Page: 1059
În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit 61 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: În urma acestor intervenții, au fost salvate 61 de persoane. Dintre acestea, 20 au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru […]
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a desfășurat o acțiune extinsă, având ca scop principal prevenirea și combaterea infracționalității economice. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a organizat o acțiune de amploare în stațiunile turistice Poiana Brașov, Predeal, Bran și Râșnov, vizând prevenirea și combaterea infracționalității economice, verificarea provenienței mărfurilor […]
Pe timpul nopții, temperatura a ajuns la -17 grade Celsius, conform ANM, iar în aceste condiții meteo, muncitorii care își desfășoară activitatea în aer liber sunt expuși la numeroase riscuri. Angajatorii trebuie să îndeplinească anumite obligații atunci când temperaturile coboară sub -20 de grade Celsius. Detalii furnizează Adrian Reit, inspector șef ITM Brașov: AUDIO Sursa […]
Memoria regretatului profesor Romeo Tălmaciu rămâne vie. Fondatorul fanfarei Rotaria, care ar fi împlinit 69 de ani pe 9 martie, va fi omagiat printr-un concert special la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” din Vaslui, duminică, 9 martie, de la ora 16:00. La acest eveniment vor susține recitaluri fanfarele Rotaria, Valea Mare – Ivănești și „Valentin Luchianov” […]
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza, luna viitoare, aproape 120 de programe de formare profesională, destinate unui număr de peste 1.700 de persoane. Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=3937030546560402&set=pcb.3937031316560325 Programele sunt gratuite și se adresează unor calificări precum agent de securitate, referent resurse umane și lucrător comercial. Liliana Dragomir, directorul AJOFM Brașov, a anunțat: AUDIO […]
În data de 28 februarie, se marchează 92 de ani de la instituirea oficială a Protecției Civile în România, prin decretul regal din 1933, având ca scop protejarea populației și resurselor în fața atacurilor aeriene. Pentru a celebra acest moment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava va organiza în perioada 26 februarie – 04 […]
Miercuri, 26 februarie, între orele 10:00 și 11:00, va avea loc la nivel național exercițiul „Miercurea Alarmelor”, prin care se verifică echipamentele de înștiințare, avertizare și alarmare a populației, precum și acoperirea acustică a acestora. Este doar un exercițiu, deci nu trebuie să intrăm în panică, dar este important să urmărim informațiile transmise de autorități! […]
1. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu – recomandări în contextul îmbolnăvirilor de gripă (audio) Spitalul Județean Sibiu: 8 noi cazuri de gripă și infecții respiratorii în ultima săptămână – în ultima săptămână au fost raportate un total de 8 cazuri noi de gripă, infecții virale ale căilor respiratorii superioare și pneumonii. Sursa […]
Pe 26 februarie 2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura un exercițiu de alarmare publică, cunoscut sub denumirea de „Miercurea Sirenelor”, pentru verificarea funcționării sirenelor la nivel național. În acest context, sirenele din municipiul Mediaș vor fi activate între orele 10:00 și 11:00, iar acest test de rutină are scopul de a evalua […]
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a prezentat datele referitoare la evoluția cazurilor de gripă în județul Suceava pentru sezonul gripal 2024-2025. Potrivit statisticilor, de la debutul sezonului gripal, pe 1 octombrie 2024, până pe 16 februarie 2025, au fost confirmate 779 de cazuri de gripă, dintre care 297 au necesitat internare. Comparativ cu aceleași […]
Jurnal FM 