Brasov
Page: 183
Municipiul Brașov se alătură, pentru al cincisprezecelea an, celor peste 8.000 de orașe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour (Ora Pământului) – cel mai mare eveniment internațional care atrage atenția asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră. Anul acesta, organizatorii aduc un suflu nou Orei Pământului pentru a crea cea mai […]
Cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat În data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit un autovehicul, care circula pe strada Iernii, din interiorul municipiului, existând suspiciuni cu privire la legalitate circulației pe drumurile publice. Astfel, în cadrul controlului efectuat, polițiști au verificat documentele pe care le-a înmânat conducătorul […]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări, în cardul unui dosar penal, cu suspecții reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cercetările au fost începute după ce, la sediul unității de poliție, a fost înregistrată o plângere, în conținul căreia presoana vătamată arăta faptul că persone necunoscute au patruns în imobil, prin forțarea aceesului, […]
Polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor – Brașov efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ”rănirea cu intenție a animalelor”, după ce un cal a fost lovit de proprietarul său. Astfel, la data de 20.03.2023, în jurul orei 11.00, polițiștii au fost sesizați despre o situație petrecută în localitatea Săcele, unde un exemplar cabalin a […]
Miercuri, 22 martie 2023, ora 18:30, la Centrul Cultural Apollonia Hirscher (str. Michael Weiss nr. 22), primarul Allen Coliban îi va înmâna Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean diploma de Cetățean de onoare al Municipiului Brașov, pentru activitatea sa de filolog, muzeograf, profesor și teolog. Programul propus al evenimentului din ziua de 22.03.2023: Ora 18:30 – […]
Orchestra Filarmonicii Brașov invită joi, 23 martie 2023, iubitorii de artă din oraș la un nou eveniment special. După succesul concertului cu Răzvan Popovici și Christoph Wyneken de săptămâna trecută, joia aceasta brașovenii sunt așteptați să asculte piese de Lyadov, Rachmaninov și Prokofiev. Concertul va fi condus de către dirijorul Filarmonicii Brașov, Cristian Oroșanu, […]
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acțiunea s-a petrecut la data de 19.03.2023 când, în cadrul unui control desfășurat pe raza localității, polițiștii au oprit un autovehicul înmatriculat în județul Ilfov, la […]
Marți, 21 martie, va fi pus în funcțiune un nou sistem de semaforizare la trecerea de pietoni de pe Calea București, în dreptului numărului 102 (magazinul Olmedo). Este cel de al 38-lea semafor pietonal cu buton montat de municipalitate în cadrul programului de creștere a siguranței circulației la trecerile de pietoni și ultima trecere semaforizată […]
Luni, 20 martie 2023, în jurul 11:10 a avut loc un accident rutier pe strada Zaharia Stancu, din municipiul Brașov. „La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere care au stabilit, până la acest moment, că în accident a fost implicat un autoturism care a intrat într-un stâlp metalic ce se afla în […]
„Neghiniță” este spectacolul la care Teatrul Arlechino vă invită, în acest sfârșit de săptămână, duminică, 26 martie, de la orele 10.30 și 12.00, să-l urmărițo împreună. Despre „NEGHINIȚĂ”, regizorul Geo Balint povestește: „Suntem bombardați zilnic cu o mulțime de informații… Trăim într-o lume nebună-nebună, o lume a tehnologiei și a vitezei. O lume în […]
Jurnal FM 