Current track

Title

Artist


Barlad

Page: 620

Primarul Petru Cristinel Rusu a inițiat un proiect de hotărâre, care presupune acest lucru și care va fi dezbătut în ședința de pe 21 decembrie. Ținând cont de tradiția creată, autoritatea administrației publice locale și-a propus ca și în acest an să marcheze evenimentul împlinirii a 50 de ani de la căsătorie cuplurilor care s-au […]

Tot ce trebuie să se întâmple este ca primăriile de care aparțin să aplice în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ, finanțat din Fondul pentru Mediu. Activitățile concrete ce vor putea fi finanțate prin program sunt lucrări de construcții și instalații […]

Începând de miercuri, Germania intră într-o carantină mai strictă. Potrivit ministrului Peter Altmaier, epidemia de COVID-19 este scăpată de sub control. Măsurile care au fost luate nu au fost suficiente. De miercuri, Germania intră într-o carantină mai strictă După ce numărul de noi cazuri de coronavirus și decese din ultimele zile a crescut, epidemia de COVID-19 […]

Bill Gates, fondatorul Microsoft, preconizează că lucrurile vor intra în normalitate la începutul anului 2022. În cadrul unei emisiuni televizate, filantropul a vorbit despre modul în care vaccinurile vor influența revenirea la normalitate și a estimat că în primăvară vom avea 6 seruri anti – Covid-19 aprobate. Cu toate acestea, miliardarul avetizează că vor apărea […]

Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 14 decembrie 2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel: – 9025 de cazuri confirmate cu noul coronavirus: -317 persoane internate în spital – 15 persoane internate fiind din alte județe: 297 pe secții (asimptomatici 20, forme ușoare 43, forme medii 161, forme […]

Poliţiştii acestui serviciu au desfășurat 10 acțiuni în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse. În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 9 dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive. Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ   600 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 43.000 de lei.1.La […]

Curtea de Apel Bucureşti a anulat luni articolul dintr-o hotărâre CNSU care interzice participarea la pelerinaje a persoanelor din alte localităţi decât cele în care au loc evenimentele religioase.  Decizia nu poate produce, însă, efecte pentru că prevederea apare și într-o hotărâre de guvern, care nu a fost atacată în instanță. Pe de altă parte, […]

Luș Șerban a realizat o colecție limitată de coronițe de brad artificial, dar dacă va avea comenzi poate crea o colecție mai amplă, care să bucure ochii și sufletul celor care vor să le aibă în propria casă. Casa bârlădencei Luș Șerban s-a înnobilat în ultimele luni cu aceste obiecte decorative, deosebit de potrivite pentru […]

Impozitarea cu 85% a pensiilor peste 7.000 de lei În luna iunie a acestui an Camera Deputaţilor a adoptat, cu o majoritate covârşitoare de 307-1, un proiect legislativ prin care pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor şi ale magistraţilor, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei şi cu 10% cele […]

Conducerea Spitalului de Psihiatrie Murgeni a demarat campania „Moș Crăciun este în pericol!”, prin care îi îndeamnă pe oamenii de bine din județ să vină în sprijinul pacienților internați la Murgeni. Prin intermediul unei postări făcute pe contul oficial de facebook, persoanele fizice și juridice deopotrivă sunt invitate ca, până în ajunul Crăciunului, să facă mici pachete cu cadouri destinate bolnavilor spitalizați aici și […]