Bacau
Page: 457
60 de copii din cadrul Școlii de vară OSANA din Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” Bacău au beneficiat de o masă încărcată cu bunătăți după popasul spre închinare de la Mănăstirea Bogdana și de la Biserica din Borzești. Gazdă le-a fost Protoieria Onești care, prin grijă părintelui protopop Bârgăuanu, le-a oferit copiilor cu vârstele cuprinse […]
Atacul urșilor face prima victimă omenească în acest an în județul Bacău. Dacă până acum prezența urșilor s-a dovedit a fi una pașnică, prietenoasă chiar în cazul ursoaicei cu cei doi pui de la Slănic Moldova, de această dată animalul a atacat un om. Tragedia s-a petrecut astăzi, luni, 23 august, în jurul orei 14,00, […]
Transportul public metropolitan, extinderea reparațiilor de drumuri, modernizarea unor unități de învățământ și creșterea securității cetățenilor sunt doar câteva dintre proiectele aprobate astăzi în Consiliul Local pentru care vor fi alocate fonduri din bugetul municipalității băcăuane. „Astăzi am făcut primul pas pentru o Zonă Metropolitană funcțională. În urma votului de astăzi am alocat 350.000 ron […]
Alcoolul i-a dat aripi unui tânăr din județul Bacău, care după ce s-a îmbătat și a făcut scandal în fața barului în care a băut, s-a urcat la volan și s-a proptit cu mașina într-un gard. Cu 1,22 alcool pur în aerul expirat, tânărul a fost condus la spital, însă a refuzat prelevarea de mostre […]
Din cei 191 de băcăuani aflați sub supraveghere judiciară de la începutul anului, 16 nu au respectat restricțiile, motiv pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Nouă dintre ei se aflau inițial sub control judiciar şi șapte persoane se aflau iniţial în arest la domiciliu, precizează IPJ Bacău. În total, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de […]
Aproximativ 1.600 de elevi din patru școli din județul Bacău vor beneficia de o masă caldă, chiar din această toamnă. Beneficiari vor fi mai ales elevi din școlile din mediile defavorizate, anunță senatorul USR-Plus Sebastian Cernic. În programul-pilot intră patru școli din județul Bacău, respectiv din comuna Dofteana, Agăș, Poduri și Gura Văii. În total, […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Informarea este valabilă în intervalul 24 august, ora 03:00 – 25 august, ora 10:00. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri (24 și 24/25 august) mai […]
Nu mai puțin de 40 de proprietari care și-au lăsat terenurile în paragină au fost somați de Poliția Locală Bacău cu amenzi sau cu majorarea impozitului pentru anul 2022. În cadrul procedurii de identificare a terenurilor neîngrijite, lăsate în stare de paragină sau acoperite de vegetație de pe raza municipiului Bacău au fost verificate terenuri […]
Polidinul, unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente medicamente de concepţie românească, reapare pe piață. Produsul cu rol în creşterea imunităţii va fi comercializat ca supliment alimentar, sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal. Totodată, vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piaţă şi sub formă de medicament cu […]
Firma SOMA anunță graficul de colectare a deșeurilor din perioada 23-28 august pentru Municipiul Bacău și cele 22 comune limitrofe. În Municipiul Bacău se vor ridica atât deșeurile reziduale – pubela neagră, cât și deșeurile reciclabile-pubela galbenă (sau saci), după cum urmează: LUNI 23 august, urmatoarele străzi din CARTIERUL ŞERBĂNEŞTI: Bulevardul Unirii, Calea Romanului, Capitan […]
Jurnal FM 