Catedrala Nașterea Domnului – monument de arhitectură în Strategia de turism a orașului
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 23, 2021
România beneficiază de o multitudine de atracţii turistice, atât naturale cât şi antropice, mulţumită varietăţii formelor de relief, istoriei şi influenţelor culturale, astfel încât specificul atracţiilor turistice este diversitatea şi unicitatea Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava, cunoscută și sub denumirile Catedrala Ortodoxă din Suceava sau Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, este un lăcaș de cult ortodox construit în perioada 1991-2015 în municipiul Suceava.

Catedrala din Suceava reprezintă o construcție impunătoare, cu o înălțime de peste 80 de metri, fiind al treilea cel mai înalt edificiu religios din România, după Catedrala Mitropolitană din Timișoara (90 de metri) și Catedrala Mântuirii Neamului Românesc (130 de metri) din București. Dintre toate bisericile ridicate după Revoluție în Suceava, cea mai importantă ca durată, costuri și dimensiuni ale construcției este Catedrala „Nașterea Domnului”
Frumusețea picturilor de la catedrala “Nașterea Domnului”, de pe Mărășești, va fi unul dintre elementele de atracție turistică ale municipiului Suceava, consideră primarul Ion Lungu, care vrea să includă acest momunent de arhitectură în Strategia de turism a orașului.
„Vom continua să sprijinim lucrările de pictură la Catedrală, care este și un monument de arhitectură deosebit și dorim să-l includem ca destinație în Strategia de turism a orașului, ținând cont și de faptul că de la ultimul nivel se vede o panoramă deosebită asupra orașului”, a spus Ion Lungu.
Catedrala Arhiepiscopală din Suceava este plasata în primele zece cele mai înalte lăcașuri ortodoxe din lume.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: Lucrarile de pictura de la Catedrala Nasterea Domnului vor fi incluse in Strategia de turism a orasului
Jurnal FM 