Casă distrusă parţial de un incendiu izbucnit la mansardă
#Postat de Liliana Mihaila on martie 9, 2021
Un incendiu a izbucnit luni după amiază, la o locuinţă din satul Prisaca Dornei, comuna Vama. La sosirea celor trei echipaje de intervenţie de la Câmpulung Moldovenesc, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și al mansardei, existând pericolul de propagare la întreaga construcție.

Din fericire, nu au fost victime omeneşti, dar pagubele sunt însemnate. Au ars astereala din lemn a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, mansarda casei pe 100 de metri pătrați și circa 5 metri cubi de cherestea. S-au degradat învelitoarea din tablă a acoperișului, elemente de tâmplărie din PVC, pereții și plafoanele de la etaj și de la parter, obiecte de mobilier, materiale textile.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului nestins și depozitat necorespunzător în preajma materialelor combustibile.
Jurnal FM 