Current track

Title

Artist


Carne de pasăre și ouă, contaminate cu Salmonella, provenite din comerțul intracomunitar

#Postat de on octombrie 30, 2021

ANSVSA a intensificat controalele privind comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor provenite din Polonia.

Alimente crude de origine animală, precum carnea, laptele şi produsele lactate, ouăle, fructele de mare şi anumite fructe şi legume pot găzdui bacteria Salmonela. Bacteria poate supravieţui şi apoi îmbolnăvi oamenii în cazul în care produsele din carne şi ouă nu sunt gătite la o temperatură internă minimă sigură, iar fructele şi legumele nu sunt bine spălate. Salmonela trăieşte în tubul digestiv al oamenilor şi al altor animale, inclusiv al păsărilor. Salmonela se transmite de obicei la oameni prin ingerarea alimentelor contaminate.

Prevenirea îmbolnăvirilor prin produsele cumpărate din magazine ţine doar de modul în care pregătim mâncarea. Doctorii sfătuiesc să preparați carnea la temperaturi de peste 60 de grade.

În aceeasta perioadă a acestui an, s-a înregistrat o creștere cu aproximativ 40 % a notificărilor de alertă care implică carnea de pasăre, produsele din carne de pasăre, provenite din Polonia.

Pentru a reduce riscul pentru sănătatea publică, reprezentat de consumul acestor produse ANSVSA a dispus, începând de săptămâna trecută, o intensificare a controalelor oficiale la nivelul depozitelor frigorifice de destinație, a platformelor logistice ale supermarket-urilor, unităților de reambalare carne de pasăre, unităților de tranșare a cărnii de pasăre, care fac comerț intracomunitar cu carne de pasăre, dar și cu privire la comercializarea ouălor provenite alte state membre, pentru a se verifica dacă se respectă standardele de comercializare a acestora.

Scopul acestor controale oficale este de a identifica situațiile în care nu sunt respectate cerințele legislative privind comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor de consum și aplicarea de măsuri, pentru a ne asigura că ouăle și carnea de pasăre destinate consumului uman nu constituie un risc pentru sănătatea populației.

Sursa: Serviciul Comunicare și Logistică Documentară ANSVSA/ DIN 28.10.2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *