Caravana filmului românesc poposeşte la Gura Humorului. Regizorii Dan Pița, Șerban Marinescu și Stere Gulea vor fi prezenți la eveniment
#Postat de Liliana Mihaila on octombrie 8, 2020
În perioada 8 – 10 octombrie, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” va poposi la Gura Humorului, unde vor fi proiectate o serie de filme clasice românești, care au trecut testul timpului și au rămas în memoria spectatorilor.
- Astfel, în sala Centrului Cultural Gura Humorului, spectatorii sunt invitați să vizioneze, în perioada 8 – 10 octombrie, cu începere de la ora 19:00, filmele „Concurs” (regia Dan Pița), „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia: Șerban Marinescu) și „Ochi de urs” (regia: Stere Gulea).
Regizorii Dan Pița, Șerban Marinescu și Stere Gulea, alături de criticii de film Marian Țuțui și Mihai Fulger, vor fi prezenți la proiecții pentru a dialoga cu spectatorii. O supriză pentru spectatori va fi, cu siguranță, prezența Sofiei Vicoveanca, nu doar pe ecranul de proiecție, în filmul „Ochi de urs”, ci chiar în sala de spectacol, alături de cinefilii care vor alege să fie în sală sâmbătă seara.
- Pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina vor avea loc două proiecții în aer liber, dedicate, în special, tinerilor și adolescenților: „Declarație de dragoste” și „Liceenii Rock’n’roll”, ambele în regia lui Nicolae Corjos. Invitații speciali ai acestor filme sunt acorul Adrian Păduraru și criticul de film Ioan Pavel Azap. Accesul publicului este liber la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.
Totodată, ediţia cu numărul 40 a Festivalului „Toamnă la Voroneţ” se desfăşoară în perioada 5 – 11 octombrie la Gura Humorului. Ediţia din acest an conţine o retrospectivă a concursului de diaporamă cu lucrările premiate de-a lungul acestui festival, un invitat special – regizorul Tudor Giurgiu, un medalion cinematografic in memoriam Ştefan Iordache, filme de ieri şi de azi, vernisaje de artă fotografică, lansări de carte, concerte de muzică folk şi o avanpremieră, filmul „Şi atunci, ce e libertatea?”, o producţie 2020 a regizorului Andrei Zincă.
Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” a fost iniţiat în anul 1981 şi s-a desfăşurat anual, fără întrerupere, devenind unul dintre cele mai longevive festivaluri de gen din țară.

Jurnal FM 