Current track

Title

Artist


Calistrat Hogaş – o personalitate definitiv fixată în tabloul istoric al Neamţului

#Postat de on aprilie 19, 2022

   Se împlinesc 177 de ani de la naşterea lui Calistrat Hogaş, cel mai important exponent al literaturii de călătorie din ţara noastră. Pentru Hogaş călătoriile au însemnat însăşi viaţa, fiindcă iubea drumurile lungi, în zone muntoase, cu multe peripeţii şi pline de farmecul priveliştilor.
Calistrat Hogaş a rămas un personaj / o personalitate definitiv fixată în tabloul istoric al Neamţului.
 Calistrat Hogaş (născut la Tecuci, în 19 aprilie 1847) devine „nemţean” în septembrie 1869, când ocupă (prin concurs) o catedră la noul gimnaziu comunal din Piatra-Neamţ. Numai că tânărul profesor, reformist şi moralist, intră repede în conflict cu administraţia locală (publicând câteva note acide în Situaţiunea, o foaie pe care o scotea, periodic, împreună cu nişte amici), ceea ce-l determină pe ministrul liberal al instrucţiunii să desfiinţeze gimnaziul pe motive mai degrabă politice. Încât scriitorul-pedagog va fi transferat la Tecuci şi Iaşi, dar revine la Piatra-Neamţ peste un an, ca director la acelaşi gimnaziu, reînfiinţat prin intervenţia prietenului său, col. Roznovanu. Şi, de astă dată, se instalează definitiv în oraş, căsătorindu-se cu Elena Gheorghiu, fiica protopopului, la 17 ianuarie 1871. Într-una din primele lor întâlniri, Calistrat i-a spus tinerei sale logodnice şi viitoare soţie: „Să ştii, duduie, că viitorul meu îl depun în mâinile matale!”. Şi timpul ne-a demonstrat că nu a fost o declaraţie de circumstanţă: scriitorul şi-a aşezat cu adevărat întreaga viaţă aici, în casele socrului, ca existenţă cotidiană, şi în adâncul simbolic al împrejurimilor, sub aspect literar (în Amintiri dintr-o călătorie şi În munţii Neamţului).

Casa memorială Calistrat Hogaș din Piatra Neamț

Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş” – exterior şi interior
De-a lungul celor peste patru decenii de existenţă, muzeul şi-a câştigat o faimă naţională binemeritată.
 Nu a fost uitat niciodată Profesorul Calistrat Hogaş, rămas ca un model în memoria foştilor săi elevi (v. Cezar Petrescu, Păstorel Teodoreanu etc.). De aceea, pe lângă tot ceea ce află grupurile de elevi vizitatori despre activitatea la catedră a scriitorului, profesorii nemţeni au avut şi ei prilejul să participe la dezbateri legate de necesitatea menţinerii / reintroducerii operei hogaşiene în curricula şcolară, despre acomodarea acesteia cu noile metode de predare ş.a.m.d.

În anul în care a terminat studiile, în urma unui concurs, a fost numit profesor de „partea literară” la gimnaziul comunal din Piatra Neamț și, la foarte scurt timp – director.

Profesorul C. Hogaș s-a apropiat de casă, stabilindu-se la Roman în 1891, unde s-a mutat și Sidonia. În Roman, Calistrat Hogaș locuiește într-o vilă aflată în apropierea Liceului Roman-Vodă. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu, care studia la București, s-a mutat la Iași.

Vila din Roman în care a locuit Calistrat Hogaș între 1891-1899.

Profesorul C. Hogaș a ieșit la pensie, dar a continuat să predea până la 40 de ore pe săptămână. În 1915 scriitorul se mută la Piatra Neamț unde locuiau deja soția și fiica Cecilia.

La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț.

Activitatea literară

În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viața Românească, din nr. 2 („Floricica”). În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș.

În 1914 s-a tipărit a doua ediție a cărții „Pe drumuri de munte”, la aceeași editură. Stocul de carte, pregătit pentru expediție, se face scrum în timpul unui incendiu care mistuie tipografia. În 1921 a apărut prima ediție pentru public a cărții „Pe drumuri de munte” în două volume; cel de-al doilea, „În Munții Neamțului”, a fost prefațat de Mihail Sadoveanu.

În 1922, lui Calistrat Hogaș, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei de 5000 lei, „Adamachi”, i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.

Pe drumuri de munte este o carte din 1912 de Calistrat Hogaș, un „jurnal” de călătorii prin Munții Neamțului. Considerată literatură de călătorie, cartea sa constituie doar prilejul unui jurnal spiritual în care autorul se confesează deliberat și își dezvăluie personalitatea, autoportretizându-se.

Abia in 1921 va fi publicata cartea „Pe drumuri de munte”, o a treia editie, de aceasta data in doua volume, cel de al doilea fiind prefatat chiar de Mihail Sadoveanu. Volumul va fi primit cu elogii de critica si se va dovedi un succes de librarie. Un an mai tarziu, la initiativa lui Liviu Rebreanu, Calistrat Hogas devine primul laureat al premiului initiat de Societatea Scriitorilor Romani, o recunoastere tarzie a talentului.
Opera sa a fost cel mai mult abia apreciată după moartea autorului

Cuprins


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *