Călin Alupi, desenator și pictor român

Călin Alupi (n. 20 iulie 1906, Vancicăuții Mari, Basarabia – d. 19 septembrie 1988, Iași) a fost un desenator și pictor român, considerat unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai postimpresionismului românesc. Prin opera sa profund umanistă, dedicată oamenilor simpli și peisajelor autentice, Alupi a devenit o voce aparte în arta românească a secolului XX.

Licensing

[edit]

This file is licensed under the Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 International license.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Boats_on_the_Beach.jpg

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Călin_Alupi#/media/Fișier:Cǎlin_Alupi_Self-portrait.jpg

Născut într-o familie modestă de țărani, rămâne orfan de tată la doar 11 ani. La 13 ani, este admis la Școala Normală din Șendriceni, unde profesorul Nicolae Popovici Lespezi îi descoperă talentul artistic și îl încurajează. În 1925, se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Iași, unde studiază cu Jean I. Cosmovici și Ștefan Dimitrescu. Este bursier Schiller, custode la Pinacotecă și absolvent cu nota maximă în 1932.

După o perioadă de creație promițătoare și expoziții personale, Alupi este mobilizat în 1940 și luptă pe front în linia I. Sarcina sa era să deseneze pozițiile inamice. Se întoarce pe jos din Odesa, grav bolnav și cu întreaga operă distrusă. Va suferi zece operații de-a lungul vieții.

În 1947 devine profesor la Academia de Arte Frumoase din Iași. Se căsătorește cu Sanda Constantinescu Ballif și au o fiică, Antonina Alupi, astăzi pictoriță la Paris. După o perioadă în București, revine la Iași ca profesor și, ulterior, ca pensionar activ, implicat în viața artistică până la sfârșit.

Alupi a pictat cu sinceritate, tușe ferme și o profundă înțelegere a lumii. A ales subiecte simple – țărani, ulițe, peisaje – transpuse cu rafinament cromatic, în special în tehnica pastelului. Nu a făcut compromisuri artistice și a refuzat comenzile ideologice, alegând o viață discretă, dar plină de demnitate.

A expus constant în România și peste hotare: la Sofia (1954), Varșovia (1955), Roma și Trieste (1971), Paris și Saint-Germain-en-Laye (1979), participând de asemenea la expoziții anuale, saloane interregionale și retrospective, inclusiv la Muzeul Național de Artă din București.

Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără „Moș Androne” (1972), „Antonina” (1956), „Cai albi la pășune” (1984), „Stâna la Repedea pe înserat” (1982) și „Ultimul autoportret” (1987). Acestea se regăsesc în colecții publice și private din România, Franța, Italia și alte țări europene.

În 1986, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, este omagiat la Palatul Culturii din Iași. Se stinge din viață pe 19 septembrie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași.

Nicolae Tonitza l-a considerat unul dintre cei mai buni ucenici ai săi. Ion Irimescu și Valentin Ciucă l-au așezat alături de marii artiști ai generației sale. George Oprescu i-a elogiat simplitatea expresivă, iar Grigore Ilisei l-a numit „un poet al pastelului”.

„Încerc să redau cu sinceritate lumii ceea ce îi datorez – gama emoțiilor trăite în fața formelor și culorilor ei… Dedic un loc deosebit luminii și cromaticii peisajului românesc, acestei țări mândre și binecuvântate.” – Călin Alupi.