Current track

Title

Artist


Calendar ortodox 2021. Sfinții Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie

#Postat de on iunie 29, 2022

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniți împreună in ziua de 29 iunie.
Cei doi Apostoli au fost omorâți în aceeași zi, pe 29 iunie, anul 67, în timpul domniei împăratului Nero. Moartea acestora a avut loc la Roma.

Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos, în timp ce Sfântul Pavel a fost decapitat. Acesta din urmă a avut parte de o moarte mai decentă, doar pentru că făcea parte dintre cetățenii romani. Pe vremea aceea, se considera că doar sclavii sunt răstigniți.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii penitenciarelor și ai celor lipsiți de libertate în țara noastră. Cei doi sfinți au fost și ei închiși, la rândul lor, pentru că au făcut greșeli. Mai exact, Sfântul Petru s-a lepădat de Iisus Hristos, în timp ce Sfântul Pavel era împotriva creștinilor.
  Sfântul Petru a fost fratele Sfântului Andrei. Acesta făcea parte dintr-o familie de pescari. Sfântul Apostol Petru s-a născut sub numele de Simon, dar acesta era considerat a fi numele său de iudeu. Astfel, Iisus i l-a schimbat în Petru  care înseamnă, de fapt, piatră.
Sfântul Petru a fost prezent atunci când a avut loc Schimbarea la Față a lui Iisus, dar s-a lepădat de Mântuitor, chiar în noaptea în care Iisus Hristos a ajuns pe mâna gărzilor. Sfântul Petru s-a lepădat de Fiul lui Dumnezeu de trei ori. După Înviere, Iisus l-a iertat pe acesta și l-a lăsat să se ocupe de toți cei care vin la El.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Pavel, acesta era evreu și a purtat numele Saul la început. Este considerat a fi ”Apostolul Neamurilor”, pentru că misiunea sa a fost una extrem de amplă. Înainte de a crede în Hristos, Sfântul Pavel sau Saul, cum se numea atunci, era împotriva creștinismului.
Într-o zi, Iisus i s-a arătat și i-a spus: ”Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”. Imediat după aceea, Sfântul Pavel a decis să se convertească la creștinism. A ridicat biserici în toate orașele mari și a convins mulți oameni să creadă în Iisus. În urma acestor fapte, a fost închis timp de doi ani, de către procuratorul Iudeii. Pentru că era cetățean roman, a apelat la Cezar, pentru a scăpa de judecată.
A reușit acest lucru pentru încă doi ani, timp în care a avut grijă să convingă și mai mulți oameni să se convertească la creștinism. Cele 14 epistole scrise de el se regăsesc în Sfânta Scriptură. În anul 67, pe 29 iunie, atunci când împărat era Nero, Sfântul Pavel a fost decapitat. În aceeași zi, tot în Roma, Sfântul Petru era răstignit.
În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care şi Mînăstirea Cetăţuia din Iaşi.
 Numeroşi sînt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sînt dornici să asculte Sfînta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *