Cabinet stomatologic pentru copii, în ambulatoriul Spitalului Suceava
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 18, 2024
Un cabinet stomatologic pentru copii, inclusiv celor cu nevoi speciale, va fi deschis în ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, conform unui proiect aprobat de Consiliul Județean Suceava pe 17 septembrie 2024. Investiția, estimată la aproximativ un milion de lei, va include echipamente moderne, cum ar fi un unit dentar, un laser stomatologic și un dispozitiv de dezinfecție cu lumină ultravioletă.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că acest proiect face parte dintr-o serie de modernizări ale spitalului, care includ și finalizarea Spitalului de Oncologie. Managerul spitalului, doctorul Alexandru Calancea, a precizat că proiectul se află în etapa de accesare a fondurilor europene necesare dotării cabinetului, subliniind nevoia urgentă de servicii stomatologice pentru copii în județ. În prezent, patru medici stomatologi lucrează în regim permanent în spital, alături de alți patru medici de gardă.
Totodată, administrația județeană așteaptă aprobarea din partea Guvernului pentru construirea unui spital dedicat copiilor.
Sursa: https://intermediatv.ro/2024/09/18/
Alte articole: https://jurnalfm.ro/extinderea-variantei-ocolitoare-a-sucevei-cu-inca-doua-benzi-de-circulatie-pe-tronsonul-moara-patrauti/