Current track

Title

Artist


Bursa „Mioara Barbălată” – ediția a doua / Elevii din Comănești, invitați să fie creativi

#Postat de on mai 6, 2019

Ați auzit de Bursa „Mioara Barbălată”? N-are legătură cu mărfurile, nici cu acțiunile de pe piața de capital. Este doar un proiect inedit, inițiat de un învățător nonconformist din Comănești, Mioara Barbălată, susținut de primăria din Comănești și biblioteca orășenească. Ajunsă deja la a doua ediție, Bursa se adresează elevilor de la școlile generale din acest oraș, dar și celor de la liceu, fiind concepută ca un îndemn la creativitate nemărginită. Practic, cei interesați nu trebuie decât să se înscrie cu o compunere scrisă de mână în care să descrie visurile pesonale ale elevului. Participantul mai trebuie să adauge cinci motive pentru care acesta dorește să își urmeze visul. În rest, compunerile trebuie depuse la Biblioteca Orășenească din Comănești până cel târziu pe 7 iunie 2019. „Nu uita să te semnezi și să ne spui școala și clasa în care ești. Fii liber și creativ!”, este îndemnul organizatorilor.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *