Buhuși: Bătaie cu bâte și topoare în centrul orașului (Video)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 18, 2023
Bătaie cu arsenal ca la răscoală marți seara, în fața unei săli de jocuri din centrul orașului Buhuși. Doi tineri au fost atacați de un grup de șapte persoane, în urma unui conflict izbucnit între ei în cursul aceleiași zile. La locul incidentului au intervenit trupele speciale ale Poliției și Jandarmeriei. În timp ce încerca să îi despartă de agresori, un polițist a fost lovit.

„La data de 17 ianuarie a.c, în jurul orei 17.30, o patrulă de ordine publică aflată în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe strada Republicii, din Buhuși, a observat un grup de persoane care se manifestau agresiv.
Polițiștii i-au interceptat pe cei implicați în scandal și au solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliție aflate în teren, pentru aplanarea conflictul.
Totodată, la fața locului, au intervenit polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Din primele cercetări s-a stabilit că doi tineri, de 23 și 25 de ani, care se aflau în fața unei săli de jocuri, au fost loviți cu obiecte contondente de alte 7 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, ca urmare a unor discuții în contradictoriu, generate în dimineața aceleași zile.
Din altercație, a rezultat rănirea ușoară a două persoane, de 24 și 25 de ani, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale, la unitatea spitalicească din Buhuși.
Polițiștii au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cadrul intervenției la fața locului, un agent de poliție a precizat că a fost lovit cu un obiect contondent, în zona omoplatului, de către unul din participanții la conflict.
Față de acest aspect, a fost anunțat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, în vederea continuării cercetărilor”, precizează IPJ Bacău.
Sindicatul Polițiștilor-Sidepol a reacționat și el cu un comunicat:
„17 ianuarie, anul Domnului 2023, România(Europa), Bacău, ”Orașul” Buhuși. Suntem iar martorii neputincioşi ai unui sistem care face posibile astfel de evenimente care îi au ca ”protagoniști” pe cei mai de seamă cetățeni ai societății românești.
Aceștia au ales strada să le fie ring de luptă, pentru ei legea fiind doar o glumă proastă, iar Polițiștii cei care le spun glumele.

Tot arsenalul unei răscoale a fost adus pe trotuarele și străzile din Orașul Buhuși, pentru a-și demonstra ei supremația, chiar dacă prin zonă la acea oră se deplasau și alte persoane care probabil veneau de la muncă, concept total străin pentru protagoniștii noștri de azi.
În continuare la nivelul Poliției Române nu există o structură capabilă de contracararea violenței urbane și a găștilor ori bandelor de cartier, așa cum există în alte state din Europa. Așteptăm cu nerăbdare ca formațiunile mobile să fie înființate și să pună capăt unor astfel de încăierări. Schimbarea suntem noi!”-precizează ECHIPA SIDEPOL.
Video/Sindicatul Politistilor- Sidepol
Jurnal FM 