Breaking News! A fost găsit bărbatul plecat după ghebe, DISPĂRUT în pădure! (Foto)
#Postat de Florin Craciun on octombrie 20, 2020
Căutat de o armată de oameni, bărbatul care a dispărut aseară în timp ce era la cules de ghebe în pădure, a fost găsit, viu și nevătămat, în urmă cu puțin timp.

Impresionante forțe de ordine și voluntari au continuat în această dimineață căutările pentru găsirea bărbatului dispărut. Peste 50 de jandarmi, pompieri, salvamontiști, politiști, pădurari și voluntari din zonă au plecat spre pădurea din zona cascadei Buciaș, unde se presupune că ar fi dispărut bărbatul de 64 de ani, din Mănăstirea Cașin.

Acesta plecase ieri, împreună cu un alt localnic, de 70 de ani, la cules de ghebe, însă la un moment dat cei doi s-au despărțit și bărbatul de 64 de ani a pierdut drumul spre casă.

Căutările salvatorilor au fost îngreunate și de terenul greu accesibil, de aria mare de acoperire și de faptul că în zonă nu este semnal la telefonia mobilă.

Pentru că a stat o noapte sub cerul liber, în frig, bărbatul urmează să fie supus unui control medical.
#Postat de
Florin Craciun
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 