Brașovul va avea un centru de cercetare în domeniul sănătății, ca parte a implementării obiectivelor ONU de dezvoltare sustenabilă
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 3, 2022
Luna aceasta, la Abu Dhabi, va fi înregistrat Fondul care va asigura finanțarea celor 17 huburi care se vor înființa în toată lumea pentru a realiza implementarea acestor obiective. Primul centru este cel de la Brașov.
Roland Schatz, fondator și președintele UNGSII Foundation*, a anunțat ieri, în cadrul în cadrul unei conferințe de presă, care au fost demersurile derulate până acum pentru înființarea la Brașov a primului hub de dezvoltare sustenabilă, cel în domeniul sănătății. Hub-ul este parte a inițiativei Națiunilor Unite de a implementa cele 17 obiective de dezvoltare sustenabilă stabilite pentru anul 2030 și are ca obiectiv cercetarea în domeniul sănătății, în special în zona prevenției. Scopul final este de a putea oferi oricărui oraș și oricărei țări din lume modelele cele mai potrivite pentru a le asigura cetățenilor o viață sănătoasă, la toate vârstele.
,,Am avut discuții utile cu echipa de conducere a SantaPharm, precum și cu diverși cercetători de la Facultatea de Medicină și cu alți parteneri din Brașov. Așadar, acum îi așteptăm pe colegii noștri de la departamentul de finanțe să înregistreze oficial fondul SDG. Banii de la investitori sunt gata, dar întotdeauna este nevoie de structura formală pentru a gestiona aceste fonduri. Ni s-a spus că până pe 15 noiembrie se finalizează procedura de înregistrare a Fondului, iar noi a trebuit să ne asigurăm, până atunci, că putem începe să folosim finanțarea, pentru a investi în cercetarea unor soluții legate de sănătate. Aceste zece soluții se vor dezvolta în Brașov, vor crea locuri de muncă și vor crea noi produse care nu există încă, în special în domeniul antibioticelor. După COVID, acum, OMS se teme de rezistența la antibiotice, pe care o avem cu toții pentru că am luat prea multe, se teme că aceasta va fi următoarea pandemie. Iar soluția va veni din Brașov. Mai sunt și altele. Și apoi putem distribui, tot ceea ce a fost creat în Brașov și care funcționează, în rețeaua celor 25 plus 5 orașe SDG (SDG = Obiective de dezvoltare durabilă, n.n) și apoi în întreaga lume”, a precizat Roland Schatz, fondator și președinte UNGSII Foundation.
Totodată, președintele UNGSII a vorbit despre avantajele pe care le va avea hub-ul din Brașov, cum ar fi faptul că orice ar crea companiile din Brașov va fi prezentat la Adunarea Generală a Organizației Mondiale a Sănătății, în Geneva, în fiecare an.
Și primarul Allen Coliban a vorbit despre oportunitățile și avantajele pe care le aduce Brașovului înființarea acestui centru de cercetare în domeniul sănătății.
,,Înființarea acestui hub pe sănătate este foarte importantă pe mai multe dimensiuni: în primul rând este o investiție de un miliard de dolari, care se va simți în tot ceea ce înseamnă un mediu economic sănătos al Brașovului, în zona aceasta de medicină, dar nu numai – de servicii care să aibă impact asupra sănătății, în tot ceea ce sănătatea are de reprezentat. Deci vorbim o infuzie de capital străin în proiecte implementate la Brașov, vorbim despre locuri de muncă ce vor fi create, vorbim despre tot ceea ce înseamnă susținerea investițiilor făcute în trecut și care la ora actuală vor fi optimizate, vor avea o nouă dimensiune, o nouă misiune, și totodată este un element de mândrie, nu doar pentru Brașov, cât și pentru România. Un element care să pună România pe harta globală a medicinei, să o repună la un loc de frunte și să genereze un impact pozitiv asupra percepției României la nivel mondial. Totodată, o investiție în cercetare înseamnă o investiție în resursa umană calificată, înseamnă atragerea la Brașov a specialiștilor, înseamnă crearea unui mediu de suport pentru orice inițiativă de acest fel, românească, europeană sau mondială, care ar vrea să se relocheze la Brașov și să găsească aici un sediu bine dotat, infrastructură care să producă la cel mai înalt nivel și să aibă toate certificările necesare și, totodată, structuri de suport pentru business, pentru dezvoltarea businessului. Astfel încât, ceea ce se naște la Brașov să fie replicat în anii următori în întreaga lume”, a declarat primarul Allen Coliban.
Toate rezultatele cercetărilor efectuate de centrul de la Brașov vor fi puse, gratuit, la dispoziția oricărui oraș, sistem de sănătate sau țară.